joi, 31 octombrie 2013

A venit toamna...


     

                Iubesc foșnetul frunzelor în general, dar le ador mai ales pe cele de mesteacăn și plop… 

                Îmi aduc aminte cu drag de perioada copilăriei cînd stam noaptea pe iarba moale și răcoroasă privind cerul înstelat, pe care se conturau trei falnici plopi. În tăcerea profundă a nopții se auzea doar foșnetul frunzelor ce dansau ușor la cea mai mică adiere de vînt. 
                Cu muzica mîngîietoare a acestora în timpane, cu bucuria visării în minte și iubirea în suflet, pîndeam stelele căzătoare împreună cu prietena mea din copilărie și ne puneam dorințe ascunse sperînd că toate se vor îndeplini într-o zi. 

                Știu că mereu îmi doream fericire, iubire și multă dragoste.  
               Visam cu ochii deschiși la clipa cînd voi întîlni bărbatul ce mă va face să tresar de emoție doar cu un zîmbet, ce mă va face să simt fluturi în stomac doar cu o vorbă și mă va face să tremur de plăcere doar cu o atingere. Visam că-l voi iubi și adora din prima clipă pînă la ultima suflare. Visam că mă va prețui și răsfăța o viață-ntreagă și nu ne vom plictisi niciodată să ne sărutăm, îmbrățișăm și alintăm. 
               Îmi închipuiam că va alunga mereu orice gînd rău sau îngrijorare doar cu o privire, că-mi va aduce liniștea și bucuria în suflet doar cu un zîmbet, că voi fi fericită și mulțumită doar auzindu-i vocea și simțindu-l aproape, că mă voi topi de plăcere la fiecare sărut și îmbrățișare, la fiecare atingere banală. Visam că-i voi oferi TOTUL..iar el îmi va da TOTUL… că nimic nu ar putea să ne stea în cale și nimic sau nimeni nu ar putea să ne umbrească fericirea sau să ne tulbure liniștea. 
              Visam cum ne plimbăm pe sub plopii foșnitori țănîndu-ne de mînă uniți în gînduri și simțiri… că ne vom înțelege deja din priviri, vorbele fiind cuvinte banale rostite agale doar din dragul de a povesti ceva cîndva..sau pentru a ne alinta din cînd în cînd.

              Visam o dragoste eternă, o iubire de poveste, pură și frumoasă...

luni, 14 octombrie 2013

simțire...


           Toamna a pus stăpînire peste munți și văi, împodobind cu ale sale minunate culori întreaga natură. Frunze arămii plutesc în văzduh precum bărcuțele pe valuri. Pădurea plînge cu ale sale lacrimi

vineri, 11 octombrie 2013

Trandafirul....



       Era o noapte rece de iarnă. Undeva, deasupra unor creste 'nalte, îmbrăcate în rochia de nea, acolo unde pămîntul dansează-n horă cu norii iar luna își are lăcașul, acolo...s-a născut o stea.