Draga mea profesoară...

Dedic această postare din tot sufletul, îndrăgitei mele profesoare de pictură și desen din Liceul de Artă Romulus Ladea, stimata Doamnă Volcinschi: 

            Acest chip de o blîndețe desăvîrșită, ce parcă nici nu a fost atins de trecerea anilor, am avut ocazia să-l revăd ieri, într-un moment neașteptat, cînd sufletul meu tînjea după o privire caldă și senină, plină de iubire, o iubire adevărată, necondiționată, deplină... 
           Tind să cred tot mai mult că universul întreg "complotează" uneori cu puterea noastră interioară, cu dorințele noastre profunde din subconștient, pentru a ne îndeplini nevoia, necesitatea, pentru a ne dărui ceea ce ne dorim cu întreaga noastră ființă. 
           Bucuria revederii a fost de nedescris. Întreaga mea ființă a fost inundată de o căldură imensă, de o iubire puternică ce mi-a luminat sufletul, chipul și gîndul. 
          Aș fi vrut să stau sub acea privire caldă ore în șir și să ascult acea voce blîndă la nesfîrșit, dar cuvintele mi-au fost atît de nefolositoare, graiul atît de sărac, încît nu au fost în stare să exprime întreaga mea apreciere, bucurie și iubire. Și realizez doar acum, în momentul aducerii aminte, că mi-a rostit numele. Au trecut mai bine de 14 ani și nu doar că m-a recunoscut, ci îmi mai știe numele?! Impresionant, măgulitor și înălțător...
         Toată stima și admirația celei ce a fost și va fi mereu draga mea profesoară din liceu, ce m-a învățat nu doar arta de a picta și tehnica de a desena, ci măiestria de a da chip și formă... iubirii.