O dupămasă plină de iubire...

          Cunoașteți privirea uimită și plină de recunoștință a unor oameni necunoscuți care tocmai au primit mai mult decît se așteptau? 

          Am făcut azi o lungă plimbare prin centrul orașului. 

          Pe asfaltul mizer stătea o tînără ce fredona discret o melodie acompaniindu-se cu chitara. Avea o cutie cu vreo 15 bacnote de 1 leu lîngă ea. M-am apropiat și m-am aplecat spre cutie pentru a lăsa o bacnotă de 10 lei... jumătate din suma ce o mai aveam la mine. Cînd m-am ridicat am
intersectat pentru o secundă privirea tinerei, acea privire uimită, fericită și plină de recunoștință. Am simțit o căldură copleșitoare ce mi-a inundat întreg sufletul, întreaga-mi ființă, cu o fericire și mulțumire profundă. Am mers mai departe... zîmbeam... simțeam că plutesc. 

          La un colț de stradă o tînără mi-a cerut sfioasă un leu sau un capăt de bilet. Știam că mai am doar o bacnotă de 10 lei, iar bilet nu aveam, așa că am spus cu regret: "nu am". După cîțiva pași m-am oprit decisă să mă întorc înapoi și să-i dau bacnota mea. "Pot să mă plimb prin parc fără să mănînc vată pe băț!" (era dorința cu care pornisem spre parcul mare). Cînd m-am uitat înapoi, un tînăr tocmai îi oferea tinerei un capăt de bilet. Am zîmbit și mi-am continuat drumul spre parc.  

          După primii pași printre uriașii copaci ce străjuiesc cărările parcului, lîngă o bancă, era o femeie simplă, trecută de 50 de ani, ce-și curăța aparatul de vată pe băț. M-am apropiat zîmbind. M-a rugat să aștept un pic, pînă se reîncălzește aparatul și am așteptat. A făcut un nor mare de vată albă și pufoasă, la care m-am uitat ca un copil cînd îi dai ceva ce-l fascinează. Costa 2 lei, dar am luat doar bacnota de 5 lei ca rest, spunînd să păstreze cele 3 bacnote de cîte un leu, că poate are nevoie ca mărunți pentru alții. Să fi văzut cum i s-au luminat ochii bătrînei... "Să-ți dea Domnul mult succes în viață!", au fost cuvintele rostite din sufletul femeii plin de căldură și fericire, iar sufletul meu a primit din nou căldura și fericirea înălțătoare. Domnul i-o fi "spus" ce am nevoie, că de obicei toți îți urează sănătate. :)

           Mergeam pe cărare, sub uriașii copaci, cu marele meu norișor pufos și mă simțeam ca un copil ce tropăie fericit în lumea lui minunată, deși nu tropăiam prin parc. Copacii, frunzele, soarele, păsările, pietrele, iarba, oamenii, totul în jurul meu mă fascina și bucura. 

          Am poposit pe malul lacului unde un tînăr și tătăl său dădeau firimituri de pîine rațelor, porumbeilor și vrăbiuțelor. În jurul lor era plin de păsări, atît în apă cît și pe uscat. Rățuște mulțumite ieșeau pe mal să-și toaleteze penele colorate. O rățușcă curajoasă îndrăznea să ia firimitura chiar din mîna întinsă a tînărului. Unele zburau. Altele plonjau pe apă la aterizare, alunecînd pe suprafața acesteia mai bine de jumătate de metru înainte să se oprească și să înoate dînd din lăbuțe. Tinerii îndrăgostiți se plimbau cu bărcile pe lac, unii tăceau romantici, alții rîdeau gălăgioși.  Un mire cu a lui mireasă făceau poze artistice pentru albumul nunții lor. Bătrîneii treceau agale pe lîngă lac. Alții poposeau pe băncile învecinate. Copiii țopăiau entuziasmați. Apa strălucea în razele soarelui valuri, valuri... 

          Eu... stăteam rezemată de un copac și zîmbeam contemplînd toate acestea, cu sufletul ușor, plutind în mîngîierea tandră a iubirii...  :)