Era o noapte rece de iarnă. Undeva, deasupra unor creste 'nalte, îmbrăcate în rochia de nea, acolo unde pămîntul dansează-n horă cu norii iar luna își are lăcașul, acolo...s-a născut o stea.
În oraș liniștea domnea-n beznă, doar o fereastră lumina asemenea stelei ce s-a născut. În acea încăpere primăvara mă alinta cu glasu-i suav strîngîndu-mă la pieptul său în care clocotea seva dragostei. Un soare blînd mă admira și-mi învăluia trupușorul firav în zîmbete și sărutări blajine, iar două izvoare cristaline s-au născut atunci pentru mine.
Eram prima floare, primul ghiocel al ei….
Și ce dacă afară era crăiasa zăpezilor?! Eu mă aflam în brațele mamei, primăvara vieții mele.
P.S. Îmi scria Marian un comentariu la un articol mai vechi, spunînd că cineva mi-a dat Trandafirul, motiv pentru care știu să scriu așa și să fac și simt astfel... Ei bine, acum am scris despre momentul în care am primit Trandafirul...
Atunci, în acea noapte rece de iarnă, am primit Trandafirul... atunci am învățat să iubesc.... :)
Mulțumesc mamei mele și tatălui meu... fără ei nu aș fi existat...
Mulțumesc mamei mele și tatălui meu... fără ei nu aș fi existat...
Frumos !
RăspundețiȘtergereGrozav de frumos !
Pot sa-ti spun ca mi-a inflorit o lacrima ?...Mama a plecat dintre noi !M-am gandit de multe ori la ea ca la un Invatator,si nu i-am spus asta! Nici nu cred ca ar fi inteles mare lucru din cuvinte,poate nici nu avea nevoie,ea stia deja printr-o alta stiinta decat cea de carte. Femeie simpla de la tara,mama nu avea educatia care sa-i permita sa desluseasca vorbe ,,pretentioase''.Nu stia versuri,nu tin minte ca-mi spunea povesti !Poate nici nu stia povesti,in schimb stia rugaciuni.Asta m-a invatat din prima clipa,si ea a fost singura ,dintre toti ai mei,care m-a invatat rugaciuni.Avea poezia in suflet,in podul palmei si in degete,in mangaieri.Mi-a dat-o mie.Azi i-as vorbi despre Izvor,despre trestia care asteapta vantul,despre aripi...i-as spune multe din toate pe care le-am deprins in lungul anilor,chiar daca nu ar intelege,ar prinde cantecul .Azi e tarziu pentru ea ca sa-mi auda aievea melodia.E tarziu ! Cand ea era eu nu stiam sa cant ,nu asa cum stiu acum.Sigur ,stiu doar cateva acorduri lungi,suave,poate primele si undeva spre inainte.Cantecul meu e lung,e greu si e plin de bucurie,recunostiinta si durere.Nu e de pe pamant...Povesti !Povesti cu stele,povesti frumoase,despre menire,despre om ,despre Dumnezeu !Si despre mosteniri.Da ,despre mosteniri,despre gesturi simple,frumoase si vindecatoare pe care ei ,Inaintasii,le-au pastrat si le-au transmis prin puterea firii,dincolo de capacitatea lor de a le cuprinde intelesul ascuns.Tin minte oala de lut pusa iarna in gura sobei ca sa fie apa calda cu care sa ne spalam picioarele in fiecare seara .Un adevarat ritual !,,Ca sa fiti usurei in somn "zicea ea,apoi spuneam rugaciunea si dormeam ca ingerii.Tarziu,cand am inceput si eu sa prind din sfintenia vietii,am inteles semnificatia ascunsa a gestului ei cu ritualul apei: curatirea pacatelor neamului !Piciorul drept e legat de Bunii din partea tatalui,piciorul stang de Bunii din partea mamei,cand ne spalam picioarele spalam pacatele neamului ! Ea nu stia asta !Abia daca putea silabisi cateva cuvinte din Biblie,nu avea de unde sa stie ca Issus a spalat picioarele apostolilor,si ,mai ales ,nu avea cum sa stie adevaratul inteles al acestui gest care si azi se pastreaza ca ritual in unele sate.Nu stia,nu stia nimic din toate astea ,si totusi…mostenirea !Trandafirul !
M-am intins …Mi-am amintit,si e minunat ca m-ai facut sa-mi amintesc ! Multumesc !
Vreau sa-ti spun ca ,atunci cand am pomenit de Trandafir nu ma gandeam la lucrurile astea,la faptul ca tot din jur reprezinta un Invatator ! Ma gandeam la Mestrii ! Mi-a venit in minte povestea in care Buddha a stat o zi intreaga in fata discipolilor cu un trandafir in mana ,fara sa spuna un cuvant.Si ei asteptau ca el sa vorbeasca ,si el nu vorbea ! Ii privea asteptandu-i cu trandafirul in mana,sub copacul care ii poarta numele.Cand a zarit un zambet special pe fata unui discipol ,s-a dus la el si i-a dat trandafirul.Atat. Si a plecat.
Nu sunt multe de spus,stiti deja tot ,v-am spus tot !Faceti !
Cand discipolul a inteles asta ,a zambit ,si a primit Trandafirul !..
Da ! Si…tu stateai in parc sub un copac si zambeai lumii !Mi s-a parut o asemanare ,se potrivea cu ceva.Intr-o lume pusa pe alergatura si pustietate tu stateai acolo si zambeai cu sufletul usor ! Nu sunt Buddha,dar nu era rusine sa nu-ti dea cineva un trandafir ?!...Sau,poate tu ne-ai dat noua !!! Incurcate lucruri,frumoase si grele vremuri mai traim !
Multumesc !
Marian
Am citit atunci, demult, rîndurile acestea și am fost emoționată de profunzimea și frumusețea amintirilor tale... atît de emoționată încît orice cuvinte mi se păreau sterpe.. așa că am preferat să nu tulbur toate acestea cu vreun comentariu banal.
RăspundețiȘtergereChiar și acum, revenind aici, nu știu ce aș putea spune mai mult decît:
Mulțumesc!
A.S. ai gresit ! Trebuia sa spui .Eu ,ce sa spun ?Ma arde ! Mi-e dor si ma arde ! Am facut eu o crima de neiertat ? Lumea asta o stiam altfel - am venit cu flori si am venit cu roua,le-am adus daruri-..deodata m-am trezit cu ea asezata cu fundu'-n-sus! Doamne cat doare !Si ce frumosi putem fi...uneori beau si cant...si nu as vrea sa ma mai trezesc...le-am adus promoroaca pe barbiile care ar fi trebuit sa zambeasca cu har,am intrat cu nameti in casa lor ,am intrat cu nameti dupa ei ...iar astia se certau ca nenorocitii,pe te miri ce ...si-am zis apoi: IARTA !Nu m-a durut sa zic .Si-am facut,si am iertat.Azi m-am uitat la cei ramasi : suint morti ,sau sunt viii ? Sunt viii cum n-ai vazut niciodarta,ii stiu ,ii simt dar nu ma pot abtine sa le zic : DE CE MI-ATI FACUT ASTA ...SI plang ! Astia habar nu au...Nu stiu,cred ca vorbim despre politica ...iar eu ii iubesc !De ce ii iubesc eu ,ma ,de ce ii iubesc ?!
RăspundețiȘtergereNu mă lupt cu nimeni... Nu sunt răzvrătită ca tine. :)
ȘtergereHa-ha,par ca ma lupt ?! Razvratit zici ? Vezi,si de asta scriu aici,pe langa bucuria descoperiri unei frecvente vechi,uitata de lume ,scriu si ca sa vad !Poate ai dreptate -cine mai stie -e drept ca mi-as dori clipele inapoi, sa ma fi in edera ,sa-mi fi ramas carceii in talpi si pe palme,nu sa-i cresc acum ,ca nu stiu de unde sa-i mai iau...Versul si reversul ,e mare puterea lui Dumnezeu,ma uit peste toate ,le vad,stiu,si ma mir -De ce-i iubesc eu,ma -cine mi-a pastrat mie Trandafirul viu ?! Am un suflet curat si cald ;zice-ti voi sa nu povestesc de Dumnezeu la fiecare trei fraze?!!!Cum sa nu te atasezi,cum sa nu manifesti atasament,Liviu ?!Suntem legati cu lanturi -nebunie,atasament sau constienta -nu conteaza -asta ne tine cu fata la rasarit : Credinta !
ȘtergereP.S. Doar ma miram...Ce Dumnezeu ! Ati crezut ca....ei bine ,nu uitati : Am asa o putere de imaginatie ca daca scriu despre preludiu ca act cosmic pot sa inmoi si pietrele de pe drum ...
...sa ma fi ARUNCAT in edera...Te rog A.S.Multumesc !
ȘtergereMarian, vorbești precum un om pierdut în negura timpului de mulți ani de zile și mă întreb cu mirare: chiar o fi așa? Chiar ai o vîrstă atît de înaintată sau doar te simți tu precum un bătrîn navigator prin viață?
ȘtergereNici una nici alta ! Nu mai sunt nici tanar,dar nu sunt nici batran,la mijloc ! Vorbele mele...am pierdut exercitiul de sub control ,uneori rabufnesc,ca in cazul de fata,si nu e frumos .trebuia sa fiu mai atent.Cand l-am simtit ca scoate capul - reversul,cine ?! -trebuia sa tac . Daca ai stii cat de rau imi pare ca am pus o umbra langa atata lumina !Ultimele comentarii nu trebuiasa existe.Trebuia sa le las la momentul : Multumesc ! Scriind aici am vrut sa fac ceva ,stii,ca atunci de Craciun cand te dor mainile de la globulete ...dar,poate inca nu sunt pregatit cum se cuvine .Se face fara pete.Cat exista umbre ,oricat ai vrea sa nu le dai,tot le dai mai departe,cuvintele au facut lumea si tot ele o pot darama.Ca sa scrii trebuie sa fii ,,brici " ! Imi pare rau ! O sa ma retrag un timp.Iarta-ma !Si,sigur,multumesc mult mult de tot !
RăspundețiȘtergere:) Cu toții avem momente cînd răbufnim, stai liniștit nu ești singurul. Nimeni nu-i perfect, iar dacă ar fi perfect cineva probabil ar deveni plictisitor atît de tare încît s-ar prictisi chiar el de el.
ȘtergereUneori soarele e în spatele nostru... atunci umbrele ne inundă vederea și asta ne tulbură, ne sperie, ne panichează, iar în acele momente incerte uităm că e suficient să ne schimbăm direcția nițeluș, rotindu-ne din nou spre lumină.
Hmm !Nu ma sperie,nu ma panicheaza ,le stiu cararea pe care vin si pe care pleaca.Umbrele ma ingrijoreaza doar in masura in care apuc sa slabesc lesa si sa se dea la ,,pietoni'...Nu arunci orice in lume,nu scriem doar ca sa scriem, scriem ca sa facem lumea mai frumoasa,sunt energii foarte puternice acolo,unele nestiute,altele stiute : emotii,sentimente ,stari,idei,si ele se imprima in mentalul personal si colectiv,schimba lumea ,schimba oamenii.Cand scriem nu scriem cuvinte,scriem iscalituri,iscalitura langa iscalitura pe fiecare pagina. Nu te joci cu asta ,e un lucru foarte serios!Pe de alta parte ,se poate spune ca scrisul e ceva viu,ne stie,ne citeste,e ca un fel de entitate foarte elevata,te alege pentru un anumit spectru de frecventa,cand iesi din vibratia care ti-a permis accesul te anunta ...Mie mi-a spus sa ma opresc o vreme ,a zis sa citesc dar sa nu scriu;si mi-a mai spus ceva despre tine,dar nu spun ,pen' ca mi-a zis sa nu spun ,ca tu stii deja !Eu nu stiam...!
RăspundețiȘtergereSucces !
Serios? hmm…m-ai făcut curioasă…dacă vrei să-mi spui în particular ce ți-a spus despre mine...lasă un mail…id mess...
Ștergere