Aici... Acolo...

Aici aș vrea să fim

Copacii să-i privim.

Sub albastrul senin

Mereu să ne iubim.

Acolo aș vrea să stau

O mîngîiere să-ți dau,

Gîndurile să zboare

Precum păsările călătoare. 

Aici aș vrea să vii

Sufletul să-mi alini

Într-o caldă îmbrățișare

Și-o dulce sărutare.

Acolo aș vrea să vin

Sufletul să-ți alin

Cu o singură privire
Topită de iubire. 

                Primăvara și-a întins a sa mantie verde, presărată cu flori. 

                Soarele se joacă printre ele, cu vîntul călător. 

                Păsărelele cîntă, albinele dansează, ieduții saltă din piatră-n piatră. 

                Noi...cuprinși de ale noastre frămîntări, osteniți sub povara gîndurilor, copleșiți de toate cele rele, am orbit și am surzit, încremeniți în ne-simțire din prea multe simțiri bizare. Ne pierdem în cuvinte... mult prea multe cuvinte obositoare și fără rost... 

                Închide ochii străine, privește în tine și... SIMTE. 

                Simte... căldura... vîntul... florile... cerul... natura... ființa... privirea... zîmbetul... liniștea... simte iubirea. 

Familia...

              Copii fiind trăim în lumea noastră, o lume a frumosului, dragostei părintești și inocența copilăriei. Nu toți copiii au bucuria de a crește într-o familie armonioasă și frumoasă. Nu toți cunosc liniștea și căldura unui adevărat cămin. Din păcate mulți copii nu au o copilărie fericită. 

              Eu mă număr printre cei norocoși, avînd parte de acea copilărie minunată. Nu am crescut în puf, nu m-am lăfăit în bani, fiind dintr-o familie modestă. DAR... am avut mult mai mult: dragostea părintească, căldura unei familii, ceea ce valorează mai mult decît toate averile de pe lume. Nu au fost cei mai perfecți și știutori părinți, dar pentru mine, au fost cei mai buni și vor rămîne mereu dragii mei părinți.