Copii fiind trăim în lumea noastră, o lume a frumosului, dragostei părintești și inocența copilăriei. Nu toți copiii au bucuria de a crește într-o familie armonioasă și frumoasă. Nu toți cunosc liniștea și căldura unui adevărat cămin. Din păcate mulți copii nu au o copilărie fericită.
Eu mă număr printre cei norocoși, avînd parte de acea copilărie minunată. Nu am crescut în puf, nu m-am lăfăit în bani, fiind dintr-o familie modestă. DAR... am avut mult mai mult: dragostea părintească, căldura unei familii, ceea ce valorează mai mult decît toate averile de pe lume. Nu au fost cei mai perfecți și știutori părinți, dar pentru mine, au fost cei mai buni și vor rămîne mereu dragii mei părinți.
Am citit recent pe facebook ceva slogan de genul: părintele adevărat este cel ce te crește nu neaparat cel ce-ți dă viață. Hmm. Cunosc persoane ce au fost crescute de bunici. Probabil în sufletul lor bunicii sînt precum niște părinți. Părinții ce nu i-au avut fiind soarta crudă cu ei sau doar pentru că nu au știut să fie adevărați părinți. Nu știu.
Mă gîndesc... Dacă mîine aș afla că mama nu e mama mea naturală, aș iubi-o la fel de mult sau poate chiar înzecit, că a știut să fie o mamă adevărată.
Mama e ființa care te-a crescut și te-a educat. Mama e acea ființă care a fost alături de tine la bine și la greu. Mama te-a învățat să vorbești, să mergi, să scrii, să citești. Mama te-a ghidat în drumul tău ce era șovăitor prin viață. Mama te-a alintat și mîngîiat cînd ai plîns și a plîns chiar împreună cu tine. A rîs cu tine cînd rîdeai. S-a îngrijorat cînd aveai griji, s-a bucurat cînd te bucurai. Mama a iertat mereu totul, oricît de mult ai greșit sau i-ai greșit. Mama e MAMA. Nimeni și nimic în lumea asta nu o poate înlocui vreodată. Oricît de bună sau rea a fost, este sau va fi mama ta, ea a fost, este și va fi mereu MAMI.
Exact la fel e și cu tata. Tata e acea ființă ce te ocrotește, ce-ți dă putere, încredere, forță. E acel om minunat ce face pe durul, dar se topește cînd te vede. Pare autoritar, mai rece poate uneori chiar mai distant, dar e doar o aparență. Sufletul lui e atît de blînd și e gata mereu să facă totul pentru tine, pentru familia lui. E cel ce poate da în mintea copiilor și să facă tumbe cu tine pe covor, chiar dacă e frînt de oboseală. Tata e TATA. Și la fel, absolut nimeni și nimic nu-l poate înlocui vreodată. Oricît de bun sau rău a fost, este sau va fi, el a fost, este și va fi mereu TATI.
Cu toții trecem prin perioade în care simțim nevoia de a zbura din cuibul părintesc, din dorința de a fi independenți. E firesc. Și așa este normal, să-și croiască fiecare propriul drum în viață. Fiecare dorește să-și facă propria lui familie și să devină la rîndul lor, din acei copilași ce au fost odinioară, părinți la fel de buni precum părinții lor sau chiar mai buni dacă se poate.
În drumul vieții primim diverse lecții, ce le învățăm sau nu. Viața în sine este o lecție. Uneori lecțiile neînțelese, ne pot îndepărta de familie, de părinții noștri, de frați, surori... Timpul însă lucrează încet, încet. La un moment dat ne trezim, deschidem ochii și privim în jur. Unii o fac mai devreme, alții mai tîrziu... unii din păcate prea tîrziu sau poate niciodată. Cei ce-și învață lecțiile reușesc să înțeleagă esența vieții mai mult sau mai puțin.
Atunci, privind adînc în lăuntrul nostru descoperim iubirea... comoara cea mai de preț ce a fost sădită în sufletul fiecaruia ca și cadou al nașterii... În acele momente simțim cu adevărat. Ne întoarcem privirea spre copilărie, spre părinții noștri și-i regăsim acolo. De fapt ei nu au fost plecați niciodată. Au fost mereu acolo, doar că noi, nu i-am mai văzut, nu i-am mai simțit. Noi am fost cei plecați departe de noi înșine, departe de copilul din noi, ce l-am uitat cu desăvîrșire, rătăciți fiind în forfota lumii.
Întorși în liniștea vieții spunem cu drag și dor:
- Te iubesc Mami!
- Te iubesc Tati!
- Te iubesc Frate și/sau Soră!
- Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc că existați în viața mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.