Lumea mea e frumoasă, e plină de iubire, de armonie, de frumos. Lumea mea e bucuria culorilor. Lumea mea e plină de muzică, de dans și rîsete vesele. Adierea vîntului ce se joacă printre crengile copacilor... Firele de iarbă verzi, ce tremură sub roua dimineții... Ciripitul păsărelelor... Susurul cristalin al apei... Foșnetul frunzelor de plop... soarele printre norișori... sunetul ploii pe pînza întinsă... florile în zeci de culori... apusul soarelui pe crestele muntelui... răsăritul dimineții... un cățel ce dă vesel din coadă... o pisică ce se lingușește... furnicile grăbite prin iarbă... bondarul ce zboară la lumina felinarului... bătrîneii de mînă prin parcuri... rațele pe lac...îndrăgostiții ce se pupă... copiii care se joacă... etc etc...
Astea fac parte din lumea mea...
Realitatea însă este alta și mă lovește tot mai tare.
Lumea e nemulțumită, încruntată, frustrată, rea, egoistă... și altele de genul acesta. Orașul prea aglomerat e plin de praf, prea multe betoane și gunoaie... Majoritatea bărbaților sînt obsedați de sex și mereu caută ocazii să ți-o tragă. Nu poți zîmbi pe stradă că deja se găsește un cretin să comenteze, să se dea el mare deștept și să se bage în seamă. Nu poți vorbi cu cineva frumos că deja crede că te poate invita la cafea. Nu poți ieși să mănînci o nenorocită de clătită cu cineva că deja crede că ești dispusă să mergi la el. Dacă-i refuzi nu înțeleg și vin cu noi propuneri mai subtile sau mai directe de ademenire. Unii nu înțeleg nici dacă le spui direct că vrei să te lase în pace. Unii nu-s capabili să înțeleagă că au fost doar ceva, însemnînd mai mult sau mai puțin sau chiar nimic, cîndva într-un moment tulbur din viața ta, care a trecut și nu mai e. Și continuă să-ți aducă aminte că există și ei acolo și-s disponibili. De parcă m-ar interesa pe mine asta?!
Lăsați-mă în pace și vedeți-vă de viețile voastre!
EU nu-s disponibilă, nici dispusă, nu-s doritoare de nimic, nu vreau nimic. Zîmbesc cînd îs veselă, plîng cînd sînt tristă, rîd cînd mă amuză ceva, vorbesc cînd am ce spune și chef să vorbesc. Îs amabilă și sociabilă că așa m-a învățat mama să fiu. Sînt glumeață și veselă că așa e firea mea. Nu vreau sex, nu vreau complimente, nu vreau atenție, nu vreau consolare, nu vreau mîngîiere. Nu vreau absolut nimic diferit de la voi, bărbații, față de ceea ce vreau de la orice prietenă FEMEIE... Dar văd că nu pricep unii. Iar eu trăiesc se pare că, pe altă lume, crezînd în basme unde totul se termină cu bine și toți trăiesc fericiți în armonie și iubire pînă la adînci bătrîneți. Nu există prietenie între bărbați și femei. M-am tot păcălit singură că unii sînt diferiți și că ar fi posibil așa ceva, dar m-am înșelat amarnic. Îmi asum greșelile și le plătesc scump. Gata! De acum strict doar chestii de afaceri și la revedere drum bun.
Mai lăsați-mă în pace! N-am nevoie nici de curte, nici de ogradă, nici de invitații, nici de nimic. Repet: nu-s nici disponibilă, nici dispusă, nici doritoare, nici nimic. Nu mai vreau nici măcar prietenia voastră amicală, că mi-e lehamite de falsitatea voastră. Prefer să mă plimb singură, să mănînc singură, să merg oriunde singură, să merg pe jos singură. Nu mai am nevoie de amabilitățile voastre și nici de compania voastră. M-am săturat! M-am săturat de falsitate, ipocrizie și interpretări după cum vă convine vouă. Nu sînteți în stare să aveți o minte curată și să fiți sinceri?! Atunci abțineți-vă să mă mai căutați și să vorbiți cu mine. M-am săturat de voi, bărbații ipocriți și cu mintea perversă!
p.s. Cei ce nu fac parte din această categorie se știu ei și nu se vor simți cu nimic atacați de aceste cuvinte. Am și la o mînă, cred că prea multe degete să-i număr pe cîți îi consider eu, acum, ca nefăcînd parte din categoria de mai sus. Nici nu îndrăznesc să mă gîndesc exact și să-i număr.
Îmi vine să mă duc în pădure într-un vîrf de copac și să stau acolo ca ursul cela, de mai sus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.