Unde e locul tău...?

           Oamenii se leagă de locuri, de spații, de obiecte.

           Cînd crești și trăiești zeci de ani într-o locație, fără să vrei, te legi de acel loc. Se crează zeci de amintiri acolo. Fiecare colț de casă îți aduce aminte de atît de multe lucruri. Dacă sunt mai mult amintiri frumoase te simți confortabil acolo, printre zecile de amintiri. Dacă ai amintiri dureroase într-un loc, ai tendința să te îndepărtezi de acel spațiu pentru a fugi de propriile tale amintiri care te tulbură.

           Fuga însă nu rezolvă problema, ci doar o amînă sau pur și simplu, o ocolește. Fugi tu de tine astfel. Presupun că mulți ajung să plece din țară fugind de ei înșiși. Se agață de falsa convingere că în altă parte este mai bine. Dar dacă tu fugi cu toți carcalacii tăi în cîrcă, cu siguranță vei da mai repede sau mai tîrziu peste aceleași probleme. Pentru că problemele sînt ale tale nu ale locației. 

            Nicăieri colacii nu-s pe garduri, cum tind să creadă mulți.
            Am foarte mulți prieteni plecați prin cine știe ce colțuri îndepărtate. Pe nici unul nu l-am auzit să spună că acolo muncește mai puțin și cîștigă mai mult. Cu toții au afirmat ceva de genul: "Aici munca e muncă!". Unii au mai spus: "E drept că aici sînt condiții mai bune de muncă, dar și muncești, nu glumă.". Și mă întreb: Dacă aici ai munci la fel de mult ca acolo, nu ai ajunge la un moment dat la aceleași performanțe și cam la aceeași bani? Probabil că da. Și presupun că cei ce reușesc să facă bani mulți aici, asta fac: muncesc, nu glumă!.

            Dacă ar munci cu toții la fel de mult și la aceeași calitate precum o fac cei plecați din țară, nu credeți că am reuși să ajungem și noi la un moment dat la standardele muncii de afară?!

            Românul are însă o problemă și e una deosebit de mare. E leneș. E învățat să tragă chiulu' cît mai mult, să fușerească lucrurile. "Lasă că e bine și așa!" Ei bine! Cei ce au avut ocazia să lucreze prin alte țări pot să confirme că nu e deloc bine și așa. Acolo dacă nu e chiar bine făcută munca poți să nu primești banii o lună, poți să fii concediat frumușel, poți să o mai faci o dată pînă o faci bine sau alte variante combinate. Ideea e că nu merge cu "lasă că e bine și așa". 

            Delăsarea asta ne-a adus aici. Ce să mai spun de prostul obicei de a fura?! Da domnule! Românii sînt o nație de hoți. Ne plîngem că ne arată străinii cu degetul și ne fac țigani și hoți și mai știu eu cum. Păi cine e de vină?! Aruncăm vina în cîrca altora, dar și noi sîntem cam ca și ei. Păi ia priviți puțin prin spitale, școli și alte instituții și vedeți realitatea. De ce credeți că nu avem nimic prin aceste locații? Pentru că se fură. Se fură în stil mare frate! De la șef pînă la cel mai mic angajat, cu toții fură. Păi nu mai bine duc eu acasă niște lucrușoare sau la cabinetul meu privat? Unii fură mai mult și se îmbogățesc, alții fură mai puțin și nu rezolvă mare brînză. Ideea e că nu avem, pentru că furăm. Și nu avem, pentru că nu muncim sau ce muncim muncim de mîntuială.

            Stau neică cîte 6 pe marginea drumului și trag chiulu', că doar îs plătiți cu ora nu pentru calitate și cantitate. Trag chiulu' care pe unde apucă, să treacă timpul, să vină salariul și restul nu mai contează. Cei plătiți să-i controleze pe alții, dacă vor să-ți facă munca serios sînt trași în jos de alții și puși la zid dacă nu pricep că sistemul e să te prefaci că muncești și să-i lași și pe restul să facă la fel. Și calitatea să fie cît mai proastă, șefii să facă bănet. Și tot așa... e un lanț fără capăt. Veriga slabă fiind nu cel ce e leneș, incorect, hoț sau altele de genul, ci din contră, cel ce vrea să fie cinstit și ia munca în serios. Acela e ori eliminat ori devine ca restul. 

            Asta e. Asta sîntem, asta avem.

            Am fost recent la piață să-mi iau brînză. 24 roni 1 kg! Păi de ce în alte orașe aceeși brînză, ba aș zice că e chiar mai bună, poate fi cu 12 sau 13 roni kilogramul?! Păi nu e tot brînză?! De ce eu să dau mai mult pe aceeași brînză doar pentru că stau în alt oraș?! Păi cu ce am greșit eu că m-am născut aici și nu în altă parte?! Nu-s și eu la fel ca restul? Am eu coarnele mai mari? Am eu o mînă în plus să pot munci mai mult decît altul din altă zonă? Am eu mai multe ore pe zi de viață să plătesc mai scump decît altul? 

            Și acesta e doar un exemplu banal. Am remarcat că totul e mult mai scump aici decît în altă parte. De ce aici să dau 24 de roni pe un bilet la un film 3D, cînd altul, în alt oraș dă doar 19 roni pe acelaș bilet, la acelaș film 3D? De ce eu să plătesc mai mult pe un vaccin la cîine doar pentru că stau aici, cînd altul plătește mai puțin pe acelaș vaccin, doar pentru că stă în alt oraș?

            Ce cîștig eu în plus că stau aici? Nimic. Absolut nimic. Din contră, am de pierdut. Toate sînt mai scumpe. Aglomerația e mai mare, traficul e infernal. Pierzi nu doar bani mai mulți pentru orice cumperi, ci chiar și timp mai mult în trafic. Păi mie cine-mi plătește timpul pierdut?! Nimeni. 

             Veți zice: "daa, dar și salariile sînt mai mari acolo decît în altă parte". Oare?! Oare chiar sînt salariile mai mari cu cît sînt toate mai scumpe? Nu știu de ce am așa o vagă îndoială.

             Încep să-i admir tot mai mult pe cei ce stau la țară și au un trai liniștit, într-o locație mai sănătoasă și frumoasă. Chiar și cei din orășele mai mici, mai liniștite și pline de verdeață cred că-s mai mulțumiți de traiul lor. Dacă nu sînt, asta e. Nu-și dau seama ce au.

             Eu mă întreb tot mai des: de ce mai stau în acest oraș aglomerat, scump și plin de betoane? Răspunsul e acelaș mereu: din obișnuință și din teama de a o lua de la capăt în altă parte.


             Într-o zi voi avea curajul să o iau de la capăt și să mă rup de această obișnuință prostească și... am să plec. Nu. Nu tînjesc după străinătățuri și colacii imaginari din gardurile lor. Tînjesc după un loc liniștit, plin de verdeață, cît mai aproape de munte, unde să am o căsuță mititică pe malul unei ape cristaline. Am îmbătrînit oare sau doar mi-am auzit chemarea interioară?