luni, 23 martie 2015

Natura ne dă lecții!

       Tocmai am văzut un titlu de articol ce spune că este cheia fericirii: iubirea de sine. Nu l-am citit. Nu l-am citit pentru că-s sătulă de lozinci.

       Este plin internetul cu lozinci de genul acesta, ce te îndeamnă să te cunoști, să te iubești, să trăiești clipa, să te gândești în primul rând la tine și prea puțin la alții, să fii egoist cu alte cuvinte. E plină lumea de egoiști fără să-i îndemnăm să fie așa.

        Prea puțini sunt cei ce înțeleg aceste mesaje în adevăratul lor sens. Din păcate nu am văzut pe nimeni să explice aceste lozinci astfel încât să priceapă tot prostul că nu egoismul aduce fericirea. Nu trecerea dintr-o extremă în alta îți dă fericirea și împăcarea. Nu viața trăită în abuzuri de dulciuri, sex, băutură, cluburi, adrenalină sau mai știu eu cum înțeleg alții lozinca: "Trăiește clipa!", nu astea aduc fericirea. 
        "Fii liber!" Nu abandonul familiei, prietenilor și nepăsarea față de cei din jur pentru a face ce vrei, când vrei, cum vrei într-un egoism maxim, nu asta te face să fii liber. Nu crezându-te centrul universului te iubești pe tine, când habar nu ai ce e iubirea de fapt. Nu fiind îngâmfat, egoist și fițos devii mai încrezător și-ți crește "stima de sine". Nu uitând de existența celor din jur și gândind doar la burdihanul tău și la plăcerile tale și făcând doar ce ai tu chef, nu așa te iubești pe tine. Așa doar dai dovadă de egoism, răutate, invidie și altele de genul acesta, care îți garantez... nu aduc fericirea. 

       Am mai văzut tot acum câteva minute (e și gripa bună la ceva... am puțin mai mult timp să frunzăresc netul, să citesc, etc...) un filmuleț scurt, în care două lebede luau mâncare dintr-un fel de covățică de lemn de pe mal și hrăneau peștii. 

       Da. Ați citit bine. 

       Lebedele hrăneau peștii. Împărțeau fiecare îmbucătură cu peștii, care nu aveau altfel posibilitatea să ajungă la mâncare. Încă o dată natura ne dă lecții... 

       Aceasta e iubirea! Aceasta e libertatea! Aceasta e clipa trăită! Aceasta e stima de sine! Dăruirea! Bunătatea! Grija față de cei din jur! Căldura sufletească! Acestea sunt valorile ce-ți aduc împlinire sufletească și liniște interioară... echilibrul. Aceasta e iubirea adevărată care te înalță spre fericire. 

       Privește și învață!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.