Acesta este un răspuns minunat ce se potrivește la întrebările mele din postarea anterioară: Dileme...
Așa este. Nici măcar nu poți să știi ce ar fi mai nasol. Ambele variante sunt nasoale. E crunt să iubești și să nu fii iubit, dar e la fel de trist să fii iubit și să nu iubești. Nici nu aș putea să vă spun care variantă e mai tristă și mai nefericită. Viața mi-a dat să le trăiesc ambele și ambele sunt nasoale.
Dacă aș fi obligată să aleg între a iubi sau a fi iubită, aș alege totuși să iubesc. Nu pentru că e mai bine sau mai puțin rău, ci doar pentru că nu aș suporta să trăiesc fără să pot iubi. Mă pot minți singură că-s iubită. Pot să mă păcălesc cu asta, să-mi imaginez că-s iubită... dar... nu pot să mă mint că iubesc.
Citisem la un moment dat o postare pe facebook, de genul: "Se spune că nu poți trăi fără iubire. Aerul cred că e mai important." Am zîmbit doar așa cum zîmbesc și acum.
La fel zîmbesc și la citatul următor:
"Să iubești nu e nimic.
Să fii iubit e ceva.
Să iubești și să fii iubit e totul." - T. Tolis
Un răspuns ar fi:
"Nu există în viață decît o singură fericire: să iubești și să fii iubit..." - George Sand
Deși cred că e cam mult spus totuși: o singură fericire...
Un sfat bun:
"Caută iubirea cu inima, nu cu capul." - M. Twain
Iubirea atrage ca un magnet...
"Pe cel ce iubește ploaia și o casă bună și privește viața împăcat, pe acela îl voi urma prin furtună, și la focul lui mă voi încălzi neîncetat." - Frances Shaw
Cel mai mult îmi place însă acest citat:
"Tot ce stim despre iubire este că iubirea e totul." - Emily Dickinson
Tind să cred că, cel ce iubește cu adevărat va fi iubit și el la un moment dat. Iubirea atrage iubire. Problema e însă că mulți confundăm iubirea cu îndrăgostirea și puțini învățăm să iubim pur și simplu, fără a avea așteptări.
"Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta înseamnă iubire." - Camus
Cei ce vreți să învățați să iubiți, vă recomand să stați mai mult în preajma copiilor și să vă deschideți sufletul, să-i observați, să fiți dispuși să simțiți și să-i lăsați să vă învețe să iubiți.
Copiii sînt minunați!
Copiii sînt minunați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.