Când am fost în furtuna vieții, am privit pădurea și am învățat să rezist.
Când am fost în cădere, am privit frunzele toamna și am învățat să plutesc.
Când am fost căzută la pământ, am privit munții cum sunt escaladați de diverse ființe și am învățat să mă cațăr pas cu pas, cu grijă și atenție, curaj și îndrăzneală, tot mai sus, până în vârf.Când am fost lovită de vorbele rele, am privit plantele după grindină și am învățat să-mi revin.
Când am fost amețită și copleșită de laude și prea multă căldură, am privit vrăbiuțele cum se răcoresc în nisip și am învățat să mă scutur de orgoliu, îngâmfare, mândrie sau prea mult sine și să revin la realitatea clară.
Când am fost agitată și nerăbdătoare, am privit pisicile și am învățat să aștept, observ, analizez și abia apoi să acționez.
Când am fost copleșită de greutăți, am privit furnicile și am învățat să le duc în cârcă, să apelez la ajutor și să fiu unită cu cei apropiați.
Când am fost pe cale să mă scufund, am privit buștenii cum plutesc pe ape și am învățat să mă calmez, să am răbdare, speranță, încredere, să mă las dusă la mal.
Când am fost în beznă, am privit lumina și am învățat să o urmez.
Când am fost neștiutoare, am privit copiii și am învățat să întreb, să caut răspunsuri, soluții, să învăț.
Când am fost naivă și credulă, am privit animalele și am învățat să fiu precaută și neîncrezătoare în vorbe dulci și zâmbete false.
Când am fost deprimată și pesimistă, am privit florile și am învățat că nimic nu e alb - negru în viață.
Când am fost prea gălăgioasă, am ascultat apa cum susură și am învățat să vorbesc domol, cu calm.
Când am fost o biată târâtoare, am privit șerpii și am învățat să înaintez.
Când am dat de obstacole, am privit ieduții și am învățat să sar dacă nu le puteam strivi sau ocoli.
Când am fost fără un țel, am privit stelele și am învățat să strălucesc.
Când am fost cu aripile frânte, am privit păsările și am învățat să zbor.
Când am fost copleșită de gânduri, am privit cerul și am învățat că norii vin și trec, iar dacă-i aduni grămadă vine furtuna.
Când am fost speriată de singurătate, am privit tigrii și am învățat să trăiesc singură, să supraviețuiesc.
Când am fost izolată și însingurată, am privit suricatele și am învățat să trăiesc în societate, să ajut semenii, să colaborez.
Când am fost tristă, am privit și am ascultat vântul printre frunzele de plopi și am învățat să cânt și să dansez.
Când am fost disperată, am privit în adâncul meu și am învățat să sper și să trăiesc.
Când am fost revoltată, am privit munții și am învățat să tac, să aștept, să iert, să uit.
Când am fost încruntată, am privit cerul și am învățat să mă înseninez.Când am fost cu lacrimi în ochi, am privit ploaia și am învățat să plâng.
Când am fost rătăcită, pierdută, fără speranțe, fără credință, am privit viața și am învățat să iubesc din nou, să dăruiesc din nou, să zâmbesc, să râd și să cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.