Macul...

Doamne! Ce flori frumoase ai creat! Ce natură minunată ne-ai dat!

Mi-e dor de macii ce râd în soare! Cât de minunați pot fi, așa roșii, de un contrast izbitor de frumos în lanul verde sau auriu...

Florile de mac erau recomandate în Egiptul antic, ca remediu împotriva copiilor care nu se opreau din plâns. Acesta conține opiu. Macul european este inofensiv, dar varietatea asiatică are efecte halucinogene. În Grecia antică, acesta era un simbol al fertilității, o amuletă a dragostei, fiind folosite semințele lui ca ameliorator al sănătății și vigorii.


În tradiția medievală se crede că a apărut din sângele unor martiri. Florile de mac au fost remarcate în timpul campaniilor lui Napoleon, înflorind în jurul mormintelor proaspete ale soldaților. Exista credința că aceștia răsăreau din sângele vărsat de către cei căzuți în război.

Romanii credeau că macul poate fi folosit ca un remediu pentru rănile sufletești ale iubirii.



Într-o legendă, o vrăjitoare rea a transformat o femeie în floare de mac. Ea putea părăsi câmpul doar noaptea, când mergea să-și vadă familia. Într-o noapte i-a dezvăluit soțului că vraja poate fi destrămată dacă a doua zi acesta va culege de pe câmp floarea în care se preschimbă. Diminața bărbatul a mers și a cules floa
rea, deosebind-o de celelalte flori, prin faptul că nu avea roua pe ea, ea fiind noaptea cu el. Vraja s-a destrămat și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.




O altă legendă spune că odată,  demult, pe când era macul alb ca spuma laptelui, în Sâmbăta Mare, când toate florile s-au hotărât să privegheze, numai macul somnoos a adormit. S-a trezit doar la strigătele de bucurie ale celorlalte flori: "Hristos a înviat!". Sărmanul mac s-a rușinat atât de tare, încât a devenit din albul pur, roșul aprins de acum.

Macul simbolizează frumusețea și gingășia persoanei care primește floarea.