Aparențele înșeală...

           Cred că ați întâlnit măcar o dată în viață genul de persoană pupincuristă, extra curioasă și băgăcioasă, prefăcută și șmecheră, ce probabil și-ar vinde și mama numai să obțină ceea ce vrea. Astfel de oameni fără scrupule își bagă nasul cu tupeu prin lucrurile tale, scormonesc peste tot când au ocazia. Ei vor să știe tot ce faci, tot ce vrei să faci, tot ce vorbești cu alții, totul, absolut totul, chiar și cum respiri.

         Astfel de oamni nu se dau în lături...
să-și bage nasul în calculatorul sau telefonul tău, dacă nu e parolat. Unii au tupeul cu tine de față să-ți vadă mesajele, prefăcându-se curioși de frumusețea telefonului. Așa făcea o cunoștință. "Ce telefon ți-ai luat?! Ooo! Pot să-l văd?!" Și când îi dădea omul telefonul să se uite prima atingere a ecranului sau a butoanelor era calea spre mesajele personale. Dacă-l lăsa cineva la computer și mergea până la baie, el era direct în arhiva de messenger. Așa tupeu, nesimțire, curiozitate sau cum să-i spun, zău că nu pot înțelege.

       Astfel de oameni se uită cu tupeu în calculatorul tău să-ți citească discuțiile private online, se uită prin toate fișierele tale și-ți citesc până și banala cerere de concediu sau rețetele de prăjituri, dacă au acces la computerul tău, când nu ești lângă el.

          Aparent super amabili, de fapt ei fac totul să intre sub pielea celor ce-i consideră ei importanți, și-s în stare să-ți ia și pâinea din mână dacă asta i-ar ajuta să fie mai presus decât tine.

          Cu astfel de oameni nu poți face echipă, nu poți colabora, nu poți realiza nimic constructiv, pentru că ei sunt mereu în competiție cu tot ce mișcă în jurul lor. Ei stau ca scaiul în cârca ta pentru a ști tot ce faci și îți fură ideile, vorbele, munca, chiar și aerul ce-l respiri. Prezentând apoi cu tupeu totul ca fiind propriile lor roade. Ba ar fi în stare și să pretindă că tu te-ai inspirat de la ei sau le-ai furat munca și nu invers. Cerșesc părerea, aprecierea, idei, susținere, sfaturi, dar nu sunt dispuși să ofere la rândul lor nimic. Se fofilează când îi rogi să-ți spună sau arate ceva, iar dacă totuși o fac, o fac cu prefăcătoria de bunătate și amabilitate, dar cu ciuda că nu au găsit soluția cum să refuze.

         Mai au poate din când în când o reală amabilitate, dar probabil doar când nu realizează sau nu consideră că le dăunează cu ceva.

         O fi doar un mod de supraviețuire. O fi doar dorința de a fi mereu mai buni în ochii celor din jur, de a fi mereu plăcuți și apreciați. O fi doar o curiozitate bolnavă. O fi doar neîncredere. O fi doar tupeu. O fi doar teamă...  o fi cine știe ce o fi, dar astfel de oameni nu prea îmi inspiră încredere.