Pisicile de sub geam, m-au învățat ce înseamnă familia. Le urmăream adesea când aveau pui, cum grijeau toate pisoii mici. Chiar și cele ce nu erau mame naturale, aveau grijă cu aceași căldură și răbdare de cei mici. Erau o familie stabilită în subsolul blocului, profitând de un geam spart al unui beci ce era probabil nefolosit. Mereu una dintre pisici stătea cocoțată pe un butoi din apropiere, păzind puii ce se jucau prin iarbă. La primul semnal al ei, aceștia fugeau repejor la adăpostul subsolului.Acest sistem de protecție, apărare și prevedere, l-am observat și la vrăbiuțe. Le vedeam adesea venind pe tufele de trandafiri de sub geam. Mama le dădea adesea firimituri de pâine sub geam, așa că deja erau obișnuite să vină acolo. Își făceau simțită prezența cu ciripiri pe pervaz sau chiar bătăi fine în sticla geamului cu ciocul lor micuț.
Erau și ele o familie, dar ceva mai numeroasă. Tot timpul, una stătea sus pe crenguțe. Era un bun străjer ce vestea cel mai mic pericol real sau aparent. Niciodată străjerul nu cobora din locul lui de veghe, fără să fi urcat o altă vrăbiuță sus, pentru a-i lua locul. Și se schimbau mereu, astfel încât toate să reușească să mănânce. Am învățat ce înseamnă bunătatea frățească, grija față de aproapele tău. Am învățat ce înseamnă să fii lipsit de egoism... ce înseamnă să știi să împarți puținul ce-l primești cu cei dragi.
Pisica bunicii mi-a arătat cum e să fii mamă, de foarte multe ori. Uneori stătea la pândă ore în șir, cu răbdare, până prindea un șoricel. Uneori era singurul prins în acea zi, dar îl aducea la cei mici. Îl dădea la unul dintre ei și apoi stătea, aparent la odihnă, dar de fapt era ochi și urechi la ceea ce făcea cel mic cu șoricelul. Când avea dificultăți, îi sărea în ajutor, învățându-l astfel cum să vâneze. Când mai prindea unul, îl dădea la alt pisoi. Niciodată nu dădea la acelaș pui consecutiv șoareci. Nu neglija pe nici unul. Cu o răbdare de admirat, îi educa și învăța pe toți. Îi pregătea pentru viață. Cu câtă blândețe și răbdare îi grijea și răsfăța, dar totuși le corecta ferm și instant obrăzniciile și nesăbuința.
Apropo de grija mamei. Îmi aduc aminte cu drag de pisoiul meu Lucky. Căzuseră 3 pisoi de pe țevile din beci și fiind distanța prea mare pentru a putea sări cu ei în gură sus, stătea sărmana mamă neputincioasă sus pe țeavă și mă urmărea, cu mare atenție, ce fac cu puișorii ei. Erau atât de mici și plini de purici, așa că am decis să-i hrănesc și dau cu praf special antipurici, înainte să-i dau înapoi mămicii lor. Așa că, le-am făcut culcuș într-un acvariu, le-am pus apă și lăptic, plus i-am tratat cu praful special. I-am găzduit peste noapte. Unul avea un ochișor bolnav, așa că l-am tratat și la ochi. Mama îi vizita mereu. Ziua următoare i-am pus sus pe țevi, unde am plasat un placaj, pentru a nu mai aluneca micuții. Cel cu ochișorul bolnav, l-am reținut mai mult pentru tratament. Pisica a venit și și-a luat pe rând puișorii și a continuat să-l viziteze pe cel rămas jos. Ochișorul si-a revenit așa că i-am schimbat culcușul celui mic sus pe placaj. Pisica îl vizita mereu, dar nu l-a mai dus de acolo. Avea tot ce-i trebuie micuțul, de ce să-l ducă de unde îi era bine?!
În egoismul specific uman, am luat curând puișorul și l-am dus la mine în dormitor. L-am privat de educația mamei și astfel a crescut fără să știe să se păzească de primejdii, fără să învețe cum să supraviețuiască. Dacă nu interveneam în viața lui, probabil ar fi trăit mai puțin, datorită pericolelor unui oraș mare sau poate mai mult,alături de familia lui, știind să supraviețuiască. Nu știu și nu voi ști niciodată. Știu doar că fiind dus și lăsat în satul bunicii, a dispărut după vreo lună. Probabil nu a știut să se ferească de primejdii. (câinii de prin sat...)
Nu uit lecția de viață oferită de pisica bunicii. Își coborâse puii din pod de vreo 2 zile, când a venit o mătușă în vizită. Mătușa avea un câine ce ataca orice pisică câhăia la el și era străină lui. Pisicile mătușii dormeau pe el sau îi luau mâncarea din fața botului. Pisica bunicii era și ea considerată de cățel, ca fiind din familie, adică sub ocrotirea lui. Ei bine. Restul pisicilor părea că pur și simplu nu le suportă, așa se repezea la ele să le sfâșie.
Vă dați seama ce s-au speriat micuții proaspăt veniți în curtea bunicii, când au zărit ditamai bestia mare și neagră, invadând teritoriul lor de joacă! Au fugit sărăcuții în toate direcțiile câhâind speriați. Câinele rachetă, în tufele de flori, după unul dintre ei! Toți cei de față nici nu am apucat să reacționăm măcar, atât de repede s-au derulat evenimentele. Pe când am sărit noi la tufa cu flori să apărăm puiul de pisică, câinele deja pleca calm spre locul lui obișnuit, unde lenevea la umbră până sosea momentul plecării acasă. În spatele tufei de flori mai era doar puiul ce încă se zburlea voinicește, în spaima lui de moarte. Acesta însă era protejat de trupul mamei ce reacționase mult mai repede decât noi toți și sărise în fața puiului scuipând fără teamă la câinele ce devenise dușmanul copilașului ei.
Instinctul matern de apărare, spiritul de sacrificiu al acesteia, au fost suficiente pentru câine, ca să înțeleagă că acei pisoi, ce nu i-a mai văzut până atunci, sunt noi membri ai familiei și trebuie să-i protejeze, nu să-i atace. Ce lecție de viață!
La fel au înțeles doi dulăi hoinari prin oraș, că nimic nu-mi stă în cale să apăr puiul de pisică ce-l prinsese unul dintre ei, când m-am năpustit spre ei, răgnind ca o fiară sălbatică, alergând prin ploaie pe jumătate desculță având un șlap în mână. Dulăii s-au uitat la mine, au lăsat puiul în iarbă un pas mai încolo și... au plecat. Abia după ce eram înapoi în casă cu puiul în brațe, uzi leoarcă ambii, am realizat ce nebunie făcusem și la ce primejdie m-am expus. Abia atunci mi s-a făcut frică. Din păcate atacul meu instinctual, dar totodată nesăbuit asupra a doi dulăi, să le iau prada, a fost totuși prea târziu. Puiul a murit în brațele mele, câteva momente mai târziu. Atunci am înțeles și mai bine lecția de viață dată de pisica bunicii.
Cîinele ce l-am avut m-a învățat multe. Ce înseamnă foamea, neglijența și nepăsarea umană, precum și mila umană. A trăit câteva luni din mila vecinilor, hrănit de aceștia peste gard, fiind abandonat în curtea pustie, de oameni fără suflet. Recunoștința, atașamentul, bucuria, frica de tunete și alte sunete necunoscute, traumele create de niște stăpâni inumani... Slăbiciunea umană, simțită și exploatată de animale. Aici se înscriu și pisoii cu lecțiile lor. Șantajul emoțional îl știu face și animalele. Nu știu dacă o fac conștient sau instinctual, dar o fac. De la animale înveți lecții serioase de educație. Lecții de igienă personală și a locului unde trăiesc. De exemplu, pisoiul venea și plângea dacă nu era curat nisipul și aștepta să-i curăț litiera înainte să-și făcă trebușoarele. Hamsterii și iepurașii, făceau într-un singur colț de acvariu, și mâncau și depozitau mâncarea în colțul opus. Și multe multe altele. Știu să se educe unele pe altele mai bine decât știm noi, creaturile ce ne credem superioare altor specii.
Animalele le pot da lecții multor părinți cum se educă cei mici. Animalele nu au voie să facă greșeli de educație. Greșelile acestea, pe ele le poate costa viața puilor sau chiar viața lor. Legile naturii sunt clare și simple. Noi, oamenii, îndepărtați sau chiar rupți de natură, nu cunoaștem aceste legi și facem enorm de multe greșeli, iar acestea au urmarile lor, uneori doar peste ani și ani...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.