Ascultă!

          Răcoare... chiar frig uneori, când un vânt rece îți trece ușor prin veșminte și intră în tine, până la oase. Cerul e mai mult plumburiu. Soarele apare timid, din când în când. E plăcut să stai sub razele lui călduțe. Simți cum te mângâie ușor, te dezmeardă și te încântă în zori. Vântul adie ușor. Te trece un rece fior. Nori pufoși, plutesc pe cerul albastru, precum un gând trecător.

          Copacii își scutură podoaba aurie. Plutesc. Plutesc ușoare în zbor, frunzele lor. Bărcuțe arămii, galben aurii sau altă nuanță de maroniu, dansează un cântec nescris și nerostit. E cântecul naturii... cântecul vieții și al morții. Dansul trecerii spre neființă sau... poate e contopirea cu eternitatea. Ciclul vieții. Te naști din pământ, crești și-n final te întorci în pământ... probabil pentru a te putea naște din nou.

        Ascultă! Nu. Nu forfota lumii. Nu zgomotul traficului. Nu câinele ce latră și nici măcar frunzele ce foșnesc sub pașii grăbiți. Nu. Ascultă! Ascultă tăcerea, tăcerea vieții.

Greșeli umane

         Suntem oameni, ceea ce ne supune automat greșelilor. Cu toții greșim mai mult sau mai puțin. Uneori avem răbdare mai multă, alteori, obosiți fiind sau într-o dispoziție mai proastă, ne pierdem controlul mai ușor.

         Ce să mai vorbim de momentele în care Eul noustru se simte atacat și ripostează instant, chiar înainte să poți să realizezi asta?! Puțini sunt cei ce au reușit să ajungă la performanța de a stăpâni și controla Eul în orice moment și orice circumstanțe.

         Ne place când cei din jur sunt înțelegători și răbdători cu noi.

Am revenit...

          Am revenit la cuvinte după o tăcere îndelungată. Nu am tăcut din lipsă de inspirație sau fiindcă nu aș fi avut ce să spun, ci am tăcut deoarece sunt sătulă de vorbe.

         Privim în jur și ce vedem? Vorbe. Multe vorbe. Prea multe vorbe și mult prea puține fapte. Mă refer la faptele bune, că faptele rele sunt atât de ușor de realizat...

         Lacrimi... lacrimi și vorbe.