Ascultă!

          Răcoare... chiar frig uneori, când un vânt rece îți trece ușor prin veșminte și intră în tine, până la oase. Cerul e mai mult plumburiu. Soarele apare timid, din când în când. E plăcut să stai sub razele lui călduțe. Simți cum te mângâie ușor, te dezmeardă și te încântă în zori. Vântul adie ușor. Te trece un rece fior. Nori pufoși, plutesc pe cerul albastru, precum un gând trecător.

          Copacii își scutură podoaba aurie. Plutesc. Plutesc ușoare în zbor, frunzele lor. Bărcuțe arămii, galben aurii sau altă nuanță de maroniu, dansează un cântec nescris și nerostit. E cântecul naturii... cântecul vieții și al morții. Dansul trecerii spre neființă sau... poate e contopirea cu eternitatea. Ciclul vieții. Te naști din pământ, crești și-n final te întorci în pământ... probabil pentru a te putea naște din nou.

        Ascultă! Nu. Nu forfota lumii. Nu zgomotul traficului. Nu câinele ce latră și nici măcar frunzele ce foșnesc sub pașii grăbiți. Nu. Ascultă! Ascultă tăcerea, tăcerea vieții.