marți, 31 mai 2016

Pe ce dăm banii?

               Mă uit adesea în jur și văd oameni cu telefoane scumpe, cu haine scumpe, cu mașini scumpe, cu ceasuri scumpe, cu diverse alte lucruri scumpe. Femei ce dau o căruță de bani pe bijuterii, coafor, poșete, manechiură, pedichiură, farduri, solar, saloane, sport și multe altele.

               Părinți ce dau milioane pe jucării, pe hainele copiilor și încălțămintea lor, pe diverse obiecte nu neaparat folositoare sau recomandate vârstei copiilor lor.

               Oameni ce plătesc să mănânce în oraș, la localuri de fițe. Părinți ce fac aproape toate mofturile copiilor, indiferent cât costă.

               Oameni ce cumpără tot felul de prostii, fără a se uita la prețul lor și mănâncă cine știe ce. Oameni ce nu au măsură în general, mai ales când vine vorba de copiii lor sau de propriile vicii.

               Culmea știți care e?



               Dacă le spui despre produse naturale, de calitate, ce chiar își merită prețul, vor spune că sunt scumpe. Dai câteva milioane pe lună să cumperi dulciuri, fastfood-uri, sucuri și alte măgării nesănătoase copiilor tăi, dar consideri scump un gel de aloe, care e cantitatea pentru o lună și costă doar un milion și ceva. Nu e scump să îndopi copilul cu porcării de câteva milioane pe lună. Dar e scump să-i dai ceva foarte sănătos pentru imunitatea și sănătatea lui. Ce să mai spun că acel ceva are efect benefic pentru mai multe luni? Ce să mai zic de câte alte milioane dau unii pe lună pentru diverse alte dorințe ale copiilor?

              Dacă facem bilanțul pe an, al cheltuielilor NEnecesare unui copil, care le fac părinții pentru ei, ai să te sperii câte milioane se adună.

              Dar niște suplimente nutritive naturale, niște vitamine de calitate, un suc concentrat, depurativ și cu efecte de fortificare al organismului, nu se îndură să cumpere copiilor într-un an. Vreo două sau trei milioane pentru sănătatea copiilor consideră scump.

              De sănătatea lor, a adulților, ce să mai vorbesc? Zeci de milioane pe țigări, pe alcool, pe restaurante, pe dulciuri, pe saloane și multe alte porcării, dar două trei milioane pe an pentru sănătatea lor, e prea mult. Ce poți să mai spui? Nu mai spui nimic. Îi lași în pace să facă cum vor. Fiecare cum își așterne, așa doarme.

             Au încredere în produsele pentru igiena corporală, de pe rafturile magazinelor, dar nu au încredere în cele naturale. Rețete îmbunătățite în decursul a peste 35 de ani și utilizate de tot atât de mulți ani, fără a auzi vreodată ceva rău de ele.

            Sunt scumpe. Mereu aud asta. Păi hai să facem un calcul la întâmplare.

            Antiperspirantul. Nu lasă urme pe haine, mă simt mai bine cu el, decât cu altele și am folosit unul singur, aproape un an. Când spun aproape un an, mă refer la 11 luni fără câteva zile. Am dat pe el 45 de lei. Dacă împart doar la 10 luni, ar veni 4,5 lei pe lună. Spune-mi ce alt antiperspirant, care nu lasă urme pe haine costă 9 lei și ține 2 luni?  Deci... cum rămâne cu "e scump"? Ce să mai zic de calitatea substanțelor din acestea?


          Șamponul și balsamul. Am avut mereu probleme cu șampoanele și balsamele. Orice am încercat nu era bun pentru părul și scalpul meu. Și am încercat și șampon de 36 lei, recomandat de la plafar. Am dat 223 lei pe șampon și balsam, dar le-am folosit un an. Un an fericit în care mă spălam pe cap o dată la o săptămână și câteva zile sau chiar două săptămâni uneori, dar fără a mai avea probleme să mă mănânce capul. Cu altele azi mă spălam și mâine deja mă scărpinam. Nu știu dacă știți, dar nici nu e sănătos să te speli zilnic, mai ales cu chimicalele din produsele de duzină.
          Facem calculul. 223:12= 18,5. Ce șampon și balsam bun, costă ambele 19 lei și te țin mai mult de o lună? Bun, în sensul de a nu te mânca pielea după o zi sau două. Eu nu am găsit. Am găsit mai ieftine, dar cum spuneam, trebuie să mă spăl la 2 sau 3 zile cu ele, dacă vreau să nu mă streseze senzația de mâncărime de cap, mai ales seara când mă pun să dorm.

          Pasta de dinți în schimb, o fi ea 49 de lei, dar nu se compară cu altele încercate înainte. Și am folosit-o mai bine de jumătate de an. 

          Deci, am realizat că nu sunt așa de scumpe, precum par. Și chiar să fie mai scumpe, e totuși vorba de sănătatea mea. Oricum trăim într-o lume plină de chimicale și tot felul de alte substanțe dăunătoare. Cam tot ce cumpărăm de prin magazine, sunt produse afectate mai mult sau mai puțin de substanțe dăunătoare organismului nostru. Tot ce e sănătos, este mai scump. Deși unele nici nu știi dacă sunt chiar sănătoase sau doar mai scumpe. Dacă nu ai tu grădina ta, să știi cu ce ai hrănit solul și cu ce ai stropit sau nu plantele, nu poți fi sigur pe ce cumperi nici de la cei cu grădini.

          De ce să mă zgârcesc la ceea ce știu că e sănătos și ceea ce am văzut cu ochii mei că mi-a făcut bine? Și am văzut zeci, chiar sute de oameni ce folosesc aceste produse naturale. I-am văzut cum radiază de mulțumire și sănătate. Am văzut oameni bolnavi, ce s-au vindecat astfel. Am văzut oameni ce au fost disperați și au găsit leac și alinare cu aceste produse.

          Am încredere în Forever, precum am încredere și-n plante, ceaiuri și alte tratamente naturiste, recomandate de Maria Treben și celebrul ei Bitter Suedez. Recomand cu drag oricui produsele Forever, precum și rețetele și plantele lui Maria Treben. Dar nu voi insista să conving pe nimeni nimic. Cine vrea încearcă. Se convinge singur dacă vrea.
          Eu am fost reticentă mai bine de un an, când un prieten mi-a vorbit de Forever. Așa că-i înțeleg pe cei reticenți. Dar eu am fost reticentă la idee nu la prețuri. Și această reticență am avut-o din cauza altor firme ce au acelaș sistem de a vinde produsele lor. Firme care vând astfel produse ieftine și de calitate îndoielnică. Firme ce au oameni care te stresează cu insistențe, fiind ei stresați de sistem să facă norma lunară. Ei bine. Aici este diferența sistemului. La Forever nu te stresează nimeni. Nu ai obligativitatea să faci o normă minimă lunară. Dacă vrei faci ceva, dacă nu vrei nu faci. Nu te dă nimeni afară și nici nu-ți ia nimeni funcția la care ai ajuns cândva, când ai avut chef să fii activ. În fine. Asta este oricum altă poveste, ce o detaliez persoanelor interesate de afacere.

         Eu nu am făcut o afacere din asta, ci doar am grijă de sănătatea mea și a celor din jurul meu. Plus, încerc să ajut și pe alții să descopere beneficiile unor produse de calitate superioară.

         Mi-am adus aminte din nou de acel proverb: "Sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine." Cât adevăr! Sănătatea e prea valoroasă ca să fie neglijată și ne costă enorm să o regăsim, atunci când am pierdut-o...dacă mai reușim să o regăsim... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.