Rătăciți fiind...

               Ne rătăcim printre activități diverse, ce ne ocupă timpul, ne obosesc, ne indispun, ne epuizează, ne întristează, ne plictisesc, ne enervează, ne înrăiesc sau altele de acest gen și realizăm că nu avem nici măcar o senzație mică de satisfacție în finalul zilei. Dacă realizăm.

              Uneori nici nu conștientizăm că a trecut o zi fără să avem măcar o mângâiere a sufletului nostru.

              Captivi propriilor vicii, slăbiciuni, obsesii, dependențe, uităm să ne bucurăm de viață. Uităm să ne hrănim sufletul cu liniște, căldură, bucurie și iubire.


             Timpul se scurge fără a remarca adierea vântului. Cu mintea plină de tot felul de gânduri haotice, adevărate sau în mare parte iluzii absurde, scornite din nimic, nu suntem capabili să mai simțim. Suntem amorțiți în nesimțirea rece și nepăsătoare. Captivi ai emoțiilor scornite de gândurile noastre, ratăm emoțiile profunde ale sufletului, ale simțirii interioare.

             Vântul... vântul adie, se joacă în părul nostru, ne învăluie în mângâieri divine, dar noi ne gândim doar că ne-a stricat coafura si-l respingem, îl ocărâm sau chiar urâm.

             Soarele... soarele ne dezmeardă cu lumina lui binefăcătoare, ne hrănește trupul și sufletul cu lumină și căldură, dar noi ne gândim doar la faptul că am uitat ochelarii de soare acasă sau că ne-am îmbrăcat prea gros azi și ne ofticăm pe soare.

             Ploaia... ploaia dansează cu noi, ne curăță, ne purifică, ne înviorează, ne trezește la realitate, ne încântă cu sunetul ei atât de liniștitor, dar noi ne gândim doar la hainele ude, la noroi și indispoziție, urând zilele ploioase.

             Păsările... păsările ne cântă și ne încântă cu zborul lor, cu frumusețea lor, dar noi ne gândim doar la rahații ce-i fac, la gălăgie și ne deranjează existența lor.

             Florile... florile pline de culoare, frumusețe, gingășie, ne umple viața de culoare și iubire, dar noi ne gândim doar că iar trebuie udate, că fac mizerie cu petalele lor căzute și refuzăm să ne bucurăm de existența lor.

            Copacii... copacii ne ocrotesc cu umbra lor, ne dau energia și forța lor, dar noi ne gândim doar la treburile noastre și trecem grăbiți, încruntați sau supărați, fără ca măcar să le observăm existența.

            Iar lista poate continua. Sunt doar câteva exemple, ce arată cum trecem prin viață fără să ne știm bucura de frumusețea ei. Fără să știm să ne umplem sufletul de iubire, energie, căldură și liniște.    

           Rătăciți în gânduri absurde, greșite și chiar dăunătoare sufletului nostru, ne facem singuri viața urâtă și nesuferită. Și ar fi atât de simplu să ne oprim doar câteva momente din haosul gândirii negative, să respirăm profund, să ne deschidem ochii, urechile, simțurile și să lăsăm natura să ne hrănească sufletul.