Borcanul de nutella și gînduri bizare...

         "Mulți nu realizează cît de important e să ai colțișorul tău unde să te întorci…"
         
          Aceste cuvinte mi-au fost spuse acum cîteva momente, cînd mă bucuram de întoarcerea acasă dintr-o călătorie de afaceri.
          Așa e. Oricît de frumos ar fi unde ești plecat, oricît de bine ai călătorit, oricît de interesant și obositor a fost sau chiar dacă era doar relaxant… tot acasă e mai bine.
Nu contează cum e acasă. Că e doar o cameră mică și rece, că e un palat luminos, e acasă. Este locul tău unde te simți bine chiar și atunci cînd ești frînt de oboseală…

          Îmi aduc aminte o vorbă din bătrîni. Îmi plac vorbele de duh, din moși strămoși, sînt atît de profunde și reale. Era o vorbă: "cu două mîini dibace, din bordei, palat poți face"…

          Niciodată nu am fost atrasă de mirajul strălucirilor prețioase. Nu. Nu am să fiu ipocrită să spun că îmi displac lucrurile scumpe și frumoase. Cui nu-i place ceea ce e frumos?! Da. Îmi plac, dar nu am un scop în a avea lucruri scumpe și frumoase. Există atît de multe lucruri frumoase care nu valorează o avere. M-am bucurat nespus cînd am primit o carte, o melodie frumoasă, un magnet de frigider, o floare, o ciocolată, un breloc, patinele sau chiar un banal storcător de fructe de plastic. Și la cîte alte mărunțișuri nu te mai poți bucura, dacă sînt ceea ce-ți dorești și le primești cu drag, fiindu-ți dăruite cu drag sau pur și simplu îți cumperi o floare cînd simți asta.
          De multe ori o piatră normală poate fi mai valoroasă decît un inel de aur… poate avea o valoare sentimentală neprețuită.

           Mulți aleargă după nestemate, lucruri scumpe și palate, dar sînt nefericiți cu tot cu ele. Fericirea nu vine din exterior, nu vine din avuții iar un mod de viață luxos sau extravagant îți oferă doar satisfacții trecătoare. Normal că e bine să nu ai griji și să poți face absolut tot ce vrei, cînd vrei, să-ți poți lua tot ce-ți dorești, să poți merge unde vrei, cînd vrei, adică să nu ai grija materială deloc. DAR… Acestea toate nu au nici o valoare și nu-ți aduc fericirea dacă nu ai liniștea interioară, dacă sufletul tău nu e împăcat și e într-un continu zbucium.

          " Într-o casă mică poate încăpea tot atâta bucurie ca într-o casă mare. Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit.

Plecat după fluturi, zăpadă, vată pe băţ. Revin repede…" (ne spune: Hrisostom Filipescu)

           Savurez o linguriță de nutella și mă simt bine. Am sufletul împăcat și chiar dacă mă dor picioarele după două zile de umblat pe tocuri și-s frîntă de oboseală după două zile obositoare, totuși zîmbesc. Muzica cîntă în surdină… Sînt singură în apartamentul acesta… singură în noapte… Nimeni nu mă va îmbrățișa de noapte bună… Nimeni nu mă va mîngîia și săruta… Sînt doar eu, muzica, gîndurile mele în noapte și… nutella. DAR… nu mă mai simt singură. Nu mai am sufletul gol și pustiu și nu mă simt absolut deloc singură. Mă simt atît de liniștită și mulțumită… astfel încît, pur și simplu zîmbesc. Sufletul meu zîmbește… :)

           Am deschis blogul și am zărit la ultima postare vizualizări foarte puține. Am fost surprinsă, e drept, dar apoi mi-am spus: "asta e! se pare că oamenii nu prea știu să dăruiască de nu au fost interesați să citească acest subiect sau știu prea bine despre ce e vorba doar citind titlul și nu s-au mai obosit să citească despre ceea ce deja consideră că știu." Am avut tendința să las sentimentul de dezamăgire să mă încerce, dar nu! Nu am de ce să fiu dezamăgită. Nu tot ce scriu este interesant pentru toată lumea.
           E normal! Sîntem atît de diferiți unii de alții… Fiecare își caută propria lui fericire cum știe mai bine și cum poate.

           Eu mi-am găsit bucuria de moment în borcanul de nutella, iar întoarcerea acasă mă face fericită și-mi dă liniște.
           Sînt atît de obosită astfel încît gîndurile mele sar atît de bizar de la o idee la alta, dar nu… nu am să depun nici cel mai mic efort să mă concentrez pe ceva anume la ora aceasta tîrzie. Să zboare, să zboare frumușel unul cîte unul ca norișorii pe un cer senin în care domnește liniștea, muzica și zîmbetul triumfă… :)
            Mîine mă voi focaliza, voi gîndi organizat… acum însă voi merge în pătuțul meu drag cu liniștea și zîmbetul meu cald lăsînd gîndurile trecătoare în…  borcanul de nutella.

           Noapte bună!