Imperfecțiunea perfectă…

        Mereu oamenii caută frumosul. Să fie mașina frumoasă, să fie rochia frumoasă, să fie iubita frumoasă, să fie iubitul frumos, să fie casa frumoasă… totul să fie cît mai frumos…
        Dar cine stabilește de fapt ce este frumos și ce nu este frumos?!
             
        Se știe că preferințele diferă de la persoană la persoană. O femeie considerată de unii oameni foarte frumosă, poate fi considerată de alții mai puțin frumosă sau chiar fiind lipsită de frumusețe. Totul depinde de percepția fiecăruia. E frumos de fapt, ceea ce ne place nouă.

        Percepția însă ține de multe aspecte complexe, nu doar de vizual. Mintea, emoțiile și sentimentele pot influența felul cum percepem ceea ce este în jurul nostru.

        Chimia, acea atracție dintre doi oameni modifică considerabil felul cum îl percepem pe celălalt. Chimia e percepută de o persoană ca o atracție mai mare sau mai mică față de o altă persoană. Așa numita dragoste la prima vedere, este de fapt o atracție chimică irezistibilă față de o persoană.

        Știți că se spune: "dragostea e oarbă". Există un mare adevăr în această zicală din bătrîni, precum în majoritatea vorbelor de duh, ce-mi plac mie atît de mult. Îndrăgostirea are un efect atît de puternic asupra unui om, încît îl poate zăpăci complet. Emoțiile și trăirile sînt foarte intense.

        Vezi în momentele de raționament defectele celuilalt, căci nimeni nu e perfect, cu toții avem și defecte, dar nu-ți pasă de ele. Le ignori total, pentru că e totul atît de frumos, încît nu vrei ca ceva sau cineva să stea în calea fericirii ce ai impresia că o trăiești. De fapt trăiești doar un cocktail de emoții și sentimente plăcute, ce te fac să te simți extraordinar.

         Nu vreau să vă țin acum teoria îndrăgostirii. Presupun că ați avut ocazia cu toții să simțiți pe propria piele o îndrăgostire mai intensă sau mai puțin intensă, astfel încît să înțelegeți ceea ce spun.

         Ei bine, în acele momente de îndrăgostire, persoana de care era-ți îndrăgostiți era perfectă, chiar dacă avea multe defecte. Era cea mai frumoasă, cea mai inteligentă, cea mai iubitoare, cea mai cea dintre toate. Într-o zi v-ați trezit brusc că persoana de lîngă voi nu mai e cum era la început. Atunci apare "drama"… S-a schimbat…? Cine e cu adevărat? Ce ai văzut la el/ea?… Și așa mai departe. Cine nu a trecut prin așa ceva va trece cîndva. E o lecție de viață, ce o trăim cu toții mai devreme sau mai tîrziu, iar unii o trăiesc iar și iar și iar. De ce?! Simplu. Pentru că nu învață nimic din lecțiile trăite și fac aceleași greșeli iar și iar și iar… :)

         Puțini sînt capabili să vadă frumusețea interioară și să pună preț maxim pe aceasta. Majoritatea sînt păcăliți de frumusețea exterioară. E ca atunci cînd cumpărăm bomboane. Avem tendința să alegem cutia cea mai frumoasă. Ne ghidăm după ambalaj. Cel mai atrăgător ambalaj, ce-l mai scump produs… și surprize surprize! Nu întotdeauna în cel mai scump și frumos ambalaj vor fi și cele mai bune bomboane.


         Am văzut mai demult la cineva o ramă. O ramă de lemn, pentru ceva planșă făcută de o fetiță. Nu-mi mai aduc aminte planșa. Ochiul meu critic, de designer a perceput automat detaliile de realizare ale ramei. Am și acum în minte imaginea vizuală a colțurilor crăcănate, tăieturile imperfect realizate, ce nu au permis îmbinarea corectă a lemnelor. E un defect profesional să-mi sară în ochi detaliile acestea. Tind spre a fi perfecționistă… lucru care e bun, dar e și rău. :)

         Atentă la detalii tehnice, căutînd perfecțiunea, am pierdut esența.

         Acea ramă a fost realizată cu căldură și iubire. Iubirea unui tată pentru fetița lui. A pus în acea ramă mult sentiment. Iar pentru fetiță acea ramă cu colțurile ei crăcănate era mai valoroasă decît toate ramele de pe planetă, fie ele și poleite cu aur, pentru că era rama făcută de tatăl ei special pentru ea. Acea ramă avea ceva deosebit și anume valoare sentimentală… Era unică… pentru că era sădită iubirea în ea… Acum văd adevărata frumusețe a ramei respective. Acele colțuri crăcănate sînt atît de frumoase… sînt unice… sînt minunate. Imperfecțiunea lor e deosebită, iar ele sînt de fapt perfecte în ochii și sufletul fetiței. 
     
        Acestea sînt adevăratele valori. Aceste mărunțișuri contează în viață și au valoare mai mare decît toată bogăția și frumusețea ce-i orbește pe oameni. Puțini sînt însă cei ce înțeleg asta și… și mai puțini sînt cei ce simt.

        Îmi aduc aminte acum și ceva vorbă... nu o mai știu exact... dar era ceva de genul: imperfecțiunile dau valoare și frumusețe lucrurilor... Acum înțeleg vorbele acestea... Cîtă dreptate și profunzime!  :)