Patinajul și ciocanul fermecat…

Pe geață e minunat… 

Simți că plutești… 

Dansezi…

Plutești…

Visezi…

Plutești…

Dansezi…

E minunat…

         Dar nu am să vă povestesc acum despre patinaj și emoțiile ce le simți pe gheață… 

         Am petrecut o oră jumătate la patinoar, într-o bucurie și relaxare totală… Ajunsă acasă cu gîndul la mîncare, veselă și înbujorată de la sărutările frigului de afară, am avut surpriza să nu pot deschide ușa.
         

         Nu a fost o surpriză fiind ceva neașteptat, pentru că am mai întîmpinat dificultăți serioase la deschiderea ușii. A mai făcut figuri, dar cînd a venit "doctorul" a funcționat perfect. Știți și voi cum e. Cînd ajungi la doctor nimic nu te mai doare de frică. O fi funcționat și pentru ușă sistemul fricii, că zău i-a trecut instant și chiar a mers ok o perioadă.

         Ei bine… azi surpriza a fost că nu s-a mai deschis chiar deloc. Oricîte rugăminți și metode am aplicat, totul a fost în zadar. Descurajată de încercările eșuate am chemat iar "doctorul" crezînd, că se va învîrti din nou cheia ca prin minune. 

         Nici o șansă! Ba din contră, a înțepenit și mai și. Scrîșnea tot mai trist fiecare încercare de rotire a cheii. Epuizat de atîta strădanie și cu cheia deja nițel torsionată, "doctorul" a început să caute un specialist. După cîteva telefoane a găsit ceea ce dorea. 

         Peste vreo 20 de minute a ajuns "chirurgul" șef. 

         Omul a venit pregătit serios cu ditamai gențile. Le-a pus jos. A pus mîna pe cheie. A rotit-o ascultînd cu atenție scrîșniturile metalelor. A deschis geanta și… a scos un ciocan. Da! Un ciocan! Un ciocan ca oricare alt ciocan, cu care se bat de obicei cuiele. Cu ochii mari ne holbam înmărmuriți cum omul bătea cheia cu ciocanul. Și-i dădea frate tacticos la ciocane în căpățînă de zău că mă durea pe mine privind.
   
         "Ce face omu' ăsta?! Vrea să spargă broasca cu cheia și ciocanu'?!", mă întrebam eu în nemernicia mea de neștiutoare. Și spre marea mea mirare aud primul clic al broaștei, așa ca un geamăt răgușit. Cheia s-a răsucit o dată! Incredibil! Poc! Poc! Poc! Mai departe ciocane în cap și… clic! Al doilea geamăt hîrșîit… și… ușa s-a deschis! Bucuria a fost maximă precum fu și mirarea.

        Vă dați seama că deja mă gîndeam pe unde o să dorm noaptea asta, dacă nu găseam pe nimeni disponibil la 21 șii nuș' cît, să vină să-mi spargă yala. Dar și cînd a venit, mă gîndeam cu groază: cît o să dureze…  cum o să procedeze… se face mizerie sau nu… are altă yală sau nu… cum mai închid ușa cu broasca spartă, dacă nu are alta… cum stau și păzesc ușa pînă dimineața… Și cîte și mai cîte nu trec prin mintea omului necăjit… ?!

        Numai la deblocarea ușii cu ciocanul fermecat nu m-am gîndit. Zău așa! Citisem pe net cîteva relatări la nimereală și toate erau cu găurit butucu și alte explicații sofisticate pentru a deschide o ușă cu yala înțepenită.

        Hmm… Mare meșter omul acesta! Jos pălăria!

        S-a dovedit a fi de fapt nu "chirugul", ci un adevărat "vraci". A salvat pacientul fără operație. Cîteva ciocane bine țintite și cu știință aplicate. Apoi un spray pe mecanismul bolnav. Cîteva șuruburi mai bine strînse și gata! Acum torc clic-urile cînd răsucești cheia în broască, cum nu am auzit niciodată de cînd stau aici.

        Ce pot face două mîini dibace?!

p.s.
       Dacă aveți uși blocate, chei închise în mașină… și sînteți din Cluj, apelați cu încredere la "vraciul" ușii mele. Nu operează pacientul decît dacă acesta e prea încăpățînat să coopereze cu ciocanul fermecat sau cine știe ce alte unelte misterioase mai avea prin genți…