Iubirea...

       Ce este iubirea?
       Cine știe concret ce este iubirea?

       Auzim de multe ori oameni care spun frumosul: "Te iubesc." Mă întreb câți dintre ei chiar iubesc cu adevărat.

       Majoritatea confundă iubirea cu dragostea. Diferența dintre cele două este mare.
       Dragostea e efemeră.
       Iubirea este eternă.

       Astfel, întrebarea "am fost iubit/ă vreodată?", devine valabilă doar dacă te gândești la persoanele care nu mai sunt în viață. Dacă te gândești la cei vii, te poți întreba doar: "sunt iubit/ă?".

        Ne amăgim singuri când credem, că cineva ne-a iubit o vreme și apoi acea iubire s-a stins. Nu. Nu a fost iubire. A fost doar efemera dragoste. Frumoasa dragoste ce ne face să plutim și să vedem totul în roz la început, apoi...viața se colorează, persoana de lână noi se conturează mai clar și dragostea se stinge încet. Dacă ești capabil să iubești, totul rămâne frumos și devine mult mai frumos. Dacă nu...

        Cei ce au copii (și aici mă refer la cei ce-și iubesc copiii, nu specimenele cu copii din interese diverse) știu cum este iubirea. Copilul este totul pentru el. Copilul este pe primul loc și nu propria persoană. Copilul este cel mai minunat, oricum ar fi. Copilul este iertat orice ar face. Pentru copil faci totul. Îți place totul la el și tot ceea ce face, chiar dacă te enervează uneori, chiar dacă greșește uneori, treci ușor și repede peste tot și uți tot ce a fost rău. Îți aduci aminte mai mult sau chiar numai, de lucrurile frumoase. Iar la cele rele și urâte dacă te gândești, o faci zâmbind...

       Ei bine, acesta este iubirea. Când cel mai imperfect zâmbet, este perfect pentru tine. Când oricât de imperfectă este persoana, în ochii și sufletul tău este perfectă. Când vezi imperfecțiunile și partea negativă a cuiva, dar o apreciezi și accepți așa cum este, cu bune și rele. Când râgăit, bășit, sforăit, strâmbat, încruntat, râs, plâns, vorbit, greșit...orice ar face, toate te fac să zâmbești, îți sunt dragi, te amuză sau chiar dacă uneori se întâmplă să te enerveze pe moment, apoi tot zâmbești... Atunci iubești.  

       Când orice mărunțiș absurd sau nu, te enervează. Când vezi doar părțile negative ale cuiva și te irită cam tot ceea ce face sau spune... Când aștepți ca cineva să facă cum vrei tu, să fie cum vrei tu, să devină ce vrei tu...ești pe un drum greșit. Nimeni nu poate fi ca tine. Nimeni nu poate face cum vrei tu. Nimeni nu e robot și oricum nu cred că-ți dorești un robot lângă tine. Dacă nu înveți să accepți diferențele dintre oameni. Dacă nu înveți să apreciezi calitățile oamenilor și să te amuze defectele lor. Dacă nu înveți să ierți. Dacă nu înveți să uiți ceea ce e rău și să fii îngăduitor, cum ești cu copilul tău (caz fericit cine are copii, poate învăța din asta). Dacă nu înveți să asculți pur și simplu, fără a te gândi la ale tale. Dacă nu înveți toate acestea și altele mărunte, nu ai să știi să iubești.

      Dacă nu știi să iubești, vei trece prin viață din îndrăgosteală în îndrăgoteală sau te vei mulțumi cu atașamentul ce apare inevitabil între oameni. Dacă nu iubești, vei fi mereu nemulțumit/ă de mai multe sau mai puține, iar nemulțumirile vor crește, se vor aduna. Aceasta este diferența. Nemulțumiri mai mici sau mai mari ai și în privința copiilor, părinților, fraților, surorilor sau a altor persoane pe care le iubești, DAR ele trec, sunt uitate, sunt iertate, nu se acumulează, nu cresc, nu te copleșesc.

      Deci, cine vrea să aibă o viață lungă și liniștită alături de cineva, e necesar să învețe să iubească cu adevărat acea persoană. Nu este ușor...dar nici imposibil.

      Acum revin cu întrebarea: "sunt iubit/ă?" și adaug întrebarea: "iubesc?".

      Vă las să descoperiți singuri răspunsurile și să analizați câte ființe vă iubesc și pe câte le iubiți cu adevărat.