O da. De multe ori aș prefera să merg pe câmp cu oile...mai ales când mă amețește tehnologia și viteza cu care se dezvoltă toate. :)
Am început acest articol într-o zi când nu mi-a permis timpul să-l finalizez. Sinceră să fiu nici nu mai țin minte exact ce doream atunci să scriu.
Revin la el acum, pentru că m-am încurcat în tehnologie. Am găsit o rețetă interesantă, într-un e-mail din acela enervant, cu reclame, ce voiam să-l șterg cu dezabonare cu tot. Probabil știți și voi cum e să te trezești abonat acolo unde nu te-ai abonat vreodată. Ei bine, cum am un blog cu rețete, am vrut să o scriu, căci mă tentează să o prepar în curând.
Toate bune și frumoase, până când am postat și am văzut minunea. Postasem aici în loc de dincolo. :))
Noroc cu tehnologia de data aceasta, că se rezolvă totul cu câteva clicuri și un copy-paste. Am transferat rapid dincolo totul. Vă dați seama dacă era scris de mână frumos, într-un caiet greșit...
și lipită poza pe foaie, ce mă făceam?! Scrie încă o dată totul, dezlipește poza, lipește-o dincolo, rupe foaia greșită. Sau stai, dacă tot rupi foaia greșită, nu e mai simplu să lipești foaia dincolo, așa gata aranjată? Păi tot la copy-paste ajungeam, doar că unul mai artistic, ce se vedea clar ce e. Autoplagiat (dacă îmi permiteți să-i spun așa...) pe față, nu subtil, neștiut de nimeni, cum se face cu tehnologia.
Se poate fura și cu pixul, nu-i problemă, dar e mai simplu și efort mai mic așa, tehnologic. Nu te dor de'ș'tele frate, să scrii zeci de pagini, rând cu rând. Ce să mai spun dacă uiți ceva, cum o iei frumușel pagina de la capăt, că doar nu poți face porci și adăugări pe laterale sau săgeți de jos mai sus, să zăpăcești cititorul. Plus, dacă e lucrare oficială, nici nu se cade să fie amețită și urâtă pagina.
Pe vremea scrisului de mână, era mult mai greu și dura mai mult să finalizezi o lucrare bună, chiar și plagiată. Dar era totuși un avantaj. Rămânea cu ceva în căpățână până și un tăntălău, după zeci de rânduri scrise și rescrise, fie ele și furate de la alții.
Acum, mulți nici nu se mai chinuie să citească toate rândurile ce le dau cu copy-paste. La ce bun efortul?! Păi ăl' ce a scris, n-a scris bine?! Las' să citească alții, dacă vor. Clic clic de ici, clic de colo și de colo și gata zecile de pagini și ei... bâtă. Bâtă au fost, bâtă au rămas.
Cărțile? Ce-s alea?! Da' ce-s fraier să stau cu cartea în poală ore în șir? Este net. Gugălu' ne spune tot ce vrem, când vrem.
Deștept gugălul acesta. Recunosc. Este chiar eficient, dacă știi să-l folosești inteligent. Adică nu-ți dă chiar totul mură-n gură nici el. Trebuie să gândești cum să cauți, ce să cauți și să mai și știi să triezi zecile de informații. Nu tot ce scrie pe net e adevăr absolut. Sunt din păcate atât de multe aberații, atât de multe prostii și aiureli.
Copiii noștri se nasc cu tehnologia în brațe. Este foarte important să-i învățăm să o controleze eficinet și să-i ferim de capcanele ei periculoase.
Tehnologia este ca un drog pentru creierul nostru.
De noi depinde cât acces dăm copiilor la informațiile de pe net, cât timp îi lăsăm cu nasul în calculatoare, telefoane, tablete, tv, console sau mai știu eu ce aparate. Noi, adulți fiind, ne este greu uneori să ne controlăm și ne trezim furați de tehnică ore în șir, săptămâni sau chiar luni, până ne trezim și realizăm ce facem. Dacă ne trezim... Știți că tinerii și mai ales copiii nu au limite, nu au autocontrol încă format, nu au raționament destul și știință suficientă pentru a-și da seama de tot ce e dăunător pentru organismul lor. Ei nu conștientizează și nu știu cât de dăunătoare poate deveni tehnologia, atunci când e scăpată de sub control și ajunge să ne domine și să ne controleze ea pe noi.
Fi-ți exemple pozitive pentru copiii voștri. Exemplele sunt cel mai bun învățător. Vorbele nesusținute de fapte, nu au putere în general și cu atât mai puțin în fața copiilor. Ei au tendința să copieze ceea ce văd.
Dacă tu, ca părinte stai toată ziua cu nasul în telefon, calculator sau tv, nu te aștepta ca cel mic să vrea să citească o carte.
Stimulii oferiți de tehnologie sunt mult mai puternici și mai "de moment", decât cei oferiți de o carte. Pentru o carte e nevoie de răbdare și timp îndelungat, să savurezi totul. Plus ai nevoie să-ți pui imaginația la muncă. Ecranul ne dă totul mură-n gură, fără efortul de a-ți mai pune mintea la muncă. E mai simplu, mai comod, mai palpitant și incitant.
Tehnologia are rolul ei benefic, nu spun nu. Dar ce-i prea mult strică. Mai bine puțin și de calitate decât mult și aiurea. Învățați-i pe cei mici să selecteze, să deosebească calitatea de porcării. Învățați copiii să utilizeze eficient tehnologia și să învețe din ea. Deschideți-le apetitul pentru carte. Cititul dezvoltă mult gândirea și nu doar că pune la muncă mereu creierul, ci-l și hrănește cu informații noi, care vor ajuta mintea să rezolve mult mai ușor problemele din viitor.
Nu uitați mișcarea. Mișcarea este esențială, pentru o dezvoltare armonioasă. Nimic nu poate înlocui experiențele tactile, motorii, auditive, vizuale, olfactive și toate celelalte. Tehnologia de cele mai multe ori oferă doar hrană auditivă și vizuală. Toate au rolul lor în dezvoltarea unei ființe.
Când vezi o floare pe ecran nu este la fel ca atunci când o simți, o miroși, o îngrijești. Un măr virtual, nu-l poți simți ca atunci când îl culegi din copac, îi simți greutatea, forma, căldura, textura, îl speli simțind apa, îl miroși, îl guști... Oferiți copiilor experiențe reale, nu doar virtuale.
Nu se compară realitatea existenței într-un grup de copii, ce interacționează, fac diverse activități împreună, aleargă, sar, cântă, se joacă, povestesc, se prind de mână, se privesc, se studiază reciproc, se ceartă, se împacă, se îmbrățișează, se lovesc, se ajută, se simt unul pe altul, real... cu a sta singur în cameră, chircit în pat până amorțește, cu nasul în telefon, scriind prescurtat și stâlcit pe chat, fără a vedea și auzi pe cei cu care vorbește, fără a ști măcar dacă e real ceea ce scrie celălalt. E simplu să pui o iconiță ce râde, când tu de fapt poate plângi. E simplu să scrii că faci ceva, când tu faci altceva sau nu faci nimic. E simplu să inventezi orice atunci când scrii și nu te vede și nu te aude nimeni. E simplu să te prefaci fericit sau supărat sau cum vrei tu, într-o poză câteva secunde și să o postezi, păcălind lumea. E simplu chiar și într-o filmare scurtă să te prefaci. E simplu să prelucrezi pozele cu diverse aplicații și să pari cu totul altfel decât ești în realitate. E simplu să ascunzi părțile rele dincolo de ecran și să prezinți pe facebook sau altele de genul acesta, doar ceea ce vrei tu să se vadă.
E simplu să minți cu tehnologia.
E foarte greu să cunoști oamenii și să educi oamenii.
E foarte greu să comunici cu cei din jur pe viu și să te descurci în viața reală, când știi doar să te ascunzi dincolo de un ecran și să trăiești doar într-o lume virtuală.
Am început acest articol într-o zi când nu mi-a permis timpul să-l finalizez. Sinceră să fiu nici nu mai țin minte exact ce doream atunci să scriu.
Revin la el acum, pentru că m-am încurcat în tehnologie. Am găsit o rețetă interesantă, într-un e-mail din acela enervant, cu reclame, ce voiam să-l șterg cu dezabonare cu tot. Probabil știți și voi cum e să te trezești abonat acolo unde nu te-ai abonat vreodată. Ei bine, cum am un blog cu rețete, am vrut să o scriu, căci mă tentează să o prepar în curând.
Toate bune și frumoase, până când am postat și am văzut minunea. Postasem aici în loc de dincolo. :))
Noroc cu tehnologia de data aceasta, că se rezolvă totul cu câteva clicuri și un copy-paste. Am transferat rapid dincolo totul. Vă dați seama dacă era scris de mână frumos, într-un caiet greșit...
și lipită poza pe foaie, ce mă făceam?! Scrie încă o dată totul, dezlipește poza, lipește-o dincolo, rupe foaia greșită. Sau stai, dacă tot rupi foaia greșită, nu e mai simplu să lipești foaia dincolo, așa gata aranjată? Păi tot la copy-paste ajungeam, doar că unul mai artistic, ce se vedea clar ce e. Autoplagiat (dacă îmi permiteți să-i spun așa...) pe față, nu subtil, neștiut de nimeni, cum se face cu tehnologia.
Se poate fura și cu pixul, nu-i problemă, dar e mai simplu și efort mai mic așa, tehnologic. Nu te dor de'ș'tele frate, să scrii zeci de pagini, rând cu rând. Ce să mai spun dacă uiți ceva, cum o iei frumușel pagina de la capăt, că doar nu poți face porci și adăugări pe laterale sau săgeți de jos mai sus, să zăpăcești cititorul. Plus, dacă e lucrare oficială, nici nu se cade să fie amețită și urâtă pagina.
Pe vremea scrisului de mână, era mult mai greu și dura mai mult să finalizezi o lucrare bună, chiar și plagiată. Dar era totuși un avantaj. Rămânea cu ceva în căpățână până și un tăntălău, după zeci de rânduri scrise și rescrise, fie ele și furate de la alții.
Acum, mulți nici nu se mai chinuie să citească toate rândurile ce le dau cu copy-paste. La ce bun efortul?! Păi ăl' ce a scris, n-a scris bine?! Las' să citească alții, dacă vor. Clic clic de ici, clic de colo și de colo și gata zecile de pagini și ei... bâtă. Bâtă au fost, bâtă au rămas.
Cărțile? Ce-s alea?! Da' ce-s fraier să stau cu cartea în poală ore în șir? Este net. Gugălu' ne spune tot ce vrem, când vrem.
Deștept gugălul acesta. Recunosc. Este chiar eficient, dacă știi să-l folosești inteligent. Adică nu-ți dă chiar totul mură-n gură nici el. Trebuie să gândești cum să cauți, ce să cauți și să mai și știi să triezi zecile de informații. Nu tot ce scrie pe net e adevăr absolut. Sunt din păcate atât de multe aberații, atât de multe prostii și aiureli.
Copiii noștri se nasc cu tehnologia în brațe. Este foarte important să-i învățăm să o controleze eficinet și să-i ferim de capcanele ei periculoase.
Tehnologia este ca un drog pentru creierul nostru.
De noi depinde cât acces dăm copiilor la informațiile de pe net, cât timp îi lăsăm cu nasul în calculatoare, telefoane, tablete, tv, console sau mai știu eu ce aparate. Noi, adulți fiind, ne este greu uneori să ne controlăm și ne trezim furați de tehnică ore în șir, săptămâni sau chiar luni, până ne trezim și realizăm ce facem. Dacă ne trezim... Știți că tinerii și mai ales copiii nu au limite, nu au autocontrol încă format, nu au raționament destul și știință suficientă pentru a-și da seama de tot ce e dăunător pentru organismul lor. Ei nu conștientizează și nu știu cât de dăunătoare poate deveni tehnologia, atunci când e scăpată de sub control și ajunge să ne domine și să ne controleze ea pe noi.
Fi-ți exemple pozitive pentru copiii voștri. Exemplele sunt cel mai bun învățător. Vorbele nesusținute de fapte, nu au putere în general și cu atât mai puțin în fața copiilor. Ei au tendința să copieze ceea ce văd.
Dacă tu, ca părinte stai toată ziua cu nasul în telefon, calculator sau tv, nu te aștepta ca cel mic să vrea să citească o carte.
Stimulii oferiți de tehnologie sunt mult mai puternici și mai "de moment", decât cei oferiți de o carte. Pentru o carte e nevoie de răbdare și timp îndelungat, să savurezi totul. Plus ai nevoie să-ți pui imaginația la muncă. Ecranul ne dă totul mură-n gură, fără efortul de a-ți mai pune mintea la muncă. E mai simplu, mai comod, mai palpitant și incitant.
Tehnologia are rolul ei benefic, nu spun nu. Dar ce-i prea mult strică. Mai bine puțin și de calitate decât mult și aiurea. Învățați-i pe cei mici să selecteze, să deosebească calitatea de porcării. Învățați copiii să utilizeze eficient tehnologia și să învețe din ea. Deschideți-le apetitul pentru carte. Cititul dezvoltă mult gândirea și nu doar că pune la muncă mereu creierul, ci-l și hrănește cu informații noi, care vor ajuta mintea să rezolve mult mai ușor problemele din viitor.
Nu uitați mișcarea. Mișcarea este esențială, pentru o dezvoltare armonioasă. Nimic nu poate înlocui experiențele tactile, motorii, auditive, vizuale, olfactive și toate celelalte. Tehnologia de cele mai multe ori oferă doar hrană auditivă și vizuală. Toate au rolul lor în dezvoltarea unei ființe.
Când vezi o floare pe ecran nu este la fel ca atunci când o simți, o miroși, o îngrijești. Un măr virtual, nu-l poți simți ca atunci când îl culegi din copac, îi simți greutatea, forma, căldura, textura, îl speli simțind apa, îl miroși, îl guști... Oferiți copiilor experiențe reale, nu doar virtuale.
Nu se compară realitatea existenței într-un grup de copii, ce interacționează, fac diverse activități împreună, aleargă, sar, cântă, se joacă, povestesc, se prind de mână, se privesc, se studiază reciproc, se ceartă, se împacă, se îmbrățișează, se lovesc, se ajută, se simt unul pe altul, real... cu a sta singur în cameră, chircit în pat până amorțește, cu nasul în telefon, scriind prescurtat și stâlcit pe chat, fără a vedea și auzi pe cei cu care vorbește, fără a ști măcar dacă e real ceea ce scrie celălalt. E simplu să pui o iconiță ce râde, când tu de fapt poate plângi. E simplu să scrii că faci ceva, când tu faci altceva sau nu faci nimic. E simplu să inventezi orice atunci când scrii și nu te vede și nu te aude nimeni. E simplu să te prefaci fericit sau supărat sau cum vrei tu, într-o poză câteva secunde și să o postezi, păcălind lumea. E simplu chiar și într-o filmare scurtă să te prefaci. E simplu să prelucrezi pozele cu diverse aplicații și să pari cu totul altfel decât ești în realitate. E simplu să ascunzi părțile rele dincolo de ecran și să prezinți pe facebook sau altele de genul acesta, doar ceea ce vrei tu să se vadă.
E simplu să minți cu tehnologia.
E foarte greu să cunoști oamenii și să educi oamenii.
E foarte greu să comunici cu cei din jur pe viu și să te descurci în viața reală, când știi doar să te ascunzi dincolo de un ecran și să trăiești doar într-o lume virtuală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.