Unii au atribuit aceste rânduri lui Paler, alții spun că au fost scrise de George Carlin (un cunocut satirist american) după moartea soției. Prima dată, pare că au fost publicate ca aparținănd lui Dr. Bob Moorehead, un pastor american fără renume.
Chiar nu are importanță dacă este sau nu un autor renumit. Contează frumusețea și profunzimea acestor rânduri:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp;
avem mai multe funcții, dar mai puțină minte,
mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată;
mai mulți experți și totuși mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puțin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu,
ne sculăm prea obosiți,
Citim prea puțin,
ne uităm prea mult la televizor
și ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile,
dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult,
iubim prea rar
și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența,
dar nu cum să ne facem o viață,
Am adăugat ani vieții și nu viață anilor.
Am ajuns până la lună și înapoi,
dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada
să facem cunoștință cu un vecin.
Am cucerit spațiul cosmic,
dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari,
dar nu și mai bune.
Am curățat aerul,
dar am poluat solul.
Am cucerit atomul,
dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult,
dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe,
dar realizăm mai puține.
Am învățat să ne grăbim,
dar nu și să așteptăm.
Am construit mai multe calculatoare:
să dețină mai multe informații,
să producă mai multe copii ca niciodată,
dar comunicăm din ce în ce mai puțin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor
și digestiei încete;
oamenilor mari
și caracterelor meschine;
profiturilor rapide
și relațiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri,
dar mai multe divorțuri,
Case mai frumoase,
dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile
în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosință,
moralitate de doi bani,
aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale
și pastile care îți induc orice stare,
de la bucurie, la liniște și la moarte.
Sunt niște vremuri în care
sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia
îți poate aduce această scrisoare
și în care poți decide
fie să împărtășești acest punct de vedere,
fie să ștergi aceste rânduri.
Amintește-ți să-ți petreci timp cu persoanele iubite,
pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Amintește-ți să spui o vorbă bună copilului care te venerează,
pentru că acel copil va crește curând și va pleca de lângă tine.
Amintește-ți să-l îmbrățișezi cu dragoste pe cel de lângă tine
pentru că aceasta este singura comoară pe care o poți oferi cu inima
și nu te costă nimic.
Amintește-ți să spui „TE IUBESC” partenerului
și persoanelor pe care le îndrăgești,
dar mai ales să o spui din inima.
O sărutare și o îmbrățișare vor alina durerea
atunci când sunt sincere.
Amintește-ți să-i ții pe cei dragi de mână și să
prețuiești acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ți timp să iubești,
fă-ți timp să vorbești,
fă-ți timp să împărtășești gândurile prețioase pe care le ai.
Pentru că,
viața nu se măsoară în numărul de respirații,
ci în momentele care-ți taie respirația.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.