Vai vai...!

       Deși mai mult de 54% dintre români se bucură azi și savurează roadele mobilizării masive la vot, natura este tristă. Priviți afară și veți vedea natura, cât este de tristă... 

        Natura este tristă. Dar nu este tristă pentru că mai puțin de jumătate dintre români sunt probabil și ei triști sau dezamăgiți sau chiar furioși și revoltați.

        Natura este tristă pentru că EA simte! Simte cum s-a învrăjbit frate cu frate, soră cu soră sau soră cu frate. Simte cum se ceartă părinte cu fiu sau fiică. Simte încrâncenarea și răutatea învrăjbelii dintre români... dintre oameni. 

        Cum poți tu, român fiind, să afirmi că fratele sau sora ta, români fiind și ei, nu ar trebui să aibă dreptul să voteze, doar pentru că nevoile i-au dus pe alte meleaguri și-i țin departe de casă și familii? Ce contează că fratele tău a ales altă cale decât tine?! Nu e tot fratele tău?! Dacă fratele tău sau sora ta, a ales alt drum în viață, înseamnă că nu mai ți-e frate sau soră? Dacă copiii tăi au ales să-și încerce norocul pe alte meleaguri, în speranța unui trai mai bun, înseamnă că nu mai sunt copiii tăi? 

      Au otrăvit mințile românilor cu răutate.

       Cei orbiți de frustrări și cu mințile otrăvite de minciuni și răutate au ajuns să spună că românii plecați din România nu mai au drepturi la fel ca orice român. Trist. E atât de trist să vezi cu câtă ură și răutate aruncă vorbe înverșunate român contra român... 

       Cum poți să crezi, că cele cîteva milioane de români rătăciți pe alte meleaguri, care muncesc din greu printre străini, cu inimile pline de dor de casă, dor de frați, surori, copii, părinți și alte rude și prieteni rămași în țară... cum poți să crezi că ei, o mână de oameni au decis soarta tuturor românilor? Păi fraților, câți români sunt încă în România?! Dacă toți românii din țară ar vota pe cineva, chiar credeți că o mână de români rătăciți pe alte meleaguri ar mai conta cu cine votează? Ar avea ei forța să decidă soarta a peste 16 milioane de români cu drept de vot, aflați aici în țară?!

      Să fim serioși și să judecăm cu mintea realitatea. Nu vă mai lăsați prostiți și înrăiți contra propriilor voștri frați români. Peste 54% dintre toți românii ce au mers la vot, au vrut astfel. Și spre lauda noastră, de data aceasta au votat peste 64% dintre românii cu drept de vot. Cei ce nu s-au sinchisit să voteze, e problema lor dacă nu le pasă sau pur și simplu nu vor să-și exprime opinia prin vot. TOȚI cei ce au votat, au ales. Românii au decis. Majoritatea a decis așa.

      Respectați oameni buni decizia majorității, fie ea bună sau rea... e majoritatea. Aceasta e democrația, să aibă fiecare român dreptul la propria opinie și să fie respectată decizia majoritară. 

      Ești liber să alegi. Ești liber să gîndești ce vrei, cum vrei. Respectă-i și celuilalt libertatea aceasta. De ce să împroști cu ocară, răutate sau jigniri în cei ce au o altă opinie decât tine? Nu e și el tot român, dacă gândește diferit? Nu are aceleași drepturi ca și tine dacă simte și gândește diferit decât tine? De ce atâta vrajbă și ură? De ce?! De ce vă lăsați otrăviți de răutate și vă învrăjbiți frate cu frate? Chiar nu vă dați seama că asta urmăresc cei ce vor să vă asuprească și să vă fure tot ce se mai poate fura? Asta vor... să ne învrăjbeacă român contra român, frate contra frate, soră contra soră, frate contra soră, părinte contra copil și copil contra părinte. 

       "Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere"... de aceea ne otrăvesc mințile și ne învrăjbesc între noi. Dar uite că românii nu au stat pasivi la mârșăviile celor ce au încercat să-i împiedice pe frații noștri români să voteze și au ieșit la vot mai mulți ca niciodată. "Unde-s doi puterea crește/ Și dușmanul nu sporește!". 

       Pentru cei ce au mintea tulbure și inima înrăită... îi rog să lase vrajba deoparte și să recitească cu sufletul deschis următoarele versuri frumoase: 

       Hora unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!



         Deșteaptă-te, române!

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
     
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
     
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viața-n libertate ori moarte!" strigă toți.
     
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
     
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
     
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
     
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
     
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
     
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
     
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ!

       Natura e tristă... prea multă vrajbă și răutate există...