Acel suflet este de multe ori tulburat și asuprit sau chiar rănit de gândurile greșite ale minții ce vrea mereu să conducă totul. Iar noi uităm de sufletul chinuit, răvășit sau chiar profund tulburat în unele momente.Cu toții avem momente de dezechilibru interior, mai ales când ne răpun gândurile, ce vin precum ciorile ce înegresc cerul și croncăne neîncetat, astfel încât nu mai reușim să vedem soarele și să ne găsim liniștea.
În astfel de momente e necesar să stăm pur și simplu să așteptăm să se liniștească, să se așeze undeva, să reușim să vedem măcar lumina limpede a cerului. Să le ignorăm pe cât posibil și să așteptăm să plece, precum au venit. Dacă ne agităm, ne stresăm, ne speriem de ele sau le hrănim, vor năvăli și mai multe și mai gălăgioase asupra noastră și ne vor copleși sau Doamne ferește, o putem lua razna. Ei bine, astfel vin gândurile precum ciorile asupra noastră.
În astfel de momente uităm și noi de sufletul mic și firav ce-l avem. Privind înfricoșați la ciorile amenințătoare ce ne copleșesc și sperie, uităm bunătatea din sufletul nostru și nu mai simțim puterea ei și a iubirii. Suntem prea agitați și tulburați. Ne simțim neputincioși, storși de puteri. Speriați fiind am vrea să fugim departe de tot și de toate, fără să realizăm că tot ce ne sperie și copleșește sunt de fapt doar propriile noastre gânduri.
Cum să fugi de propriile tale gânduri?! Cum să alungi propriile tale gânduri? Nu poți. Cu cât te agiți și te strădui mai mult să scapi de ele cu atât le zgândări defapt mai tare.
Ce poți face? Nimic. Nu trebuie să faci nimic. E bine să-ți găsești o activitate ce să-ți sustragă atenția de la ciorile croncănitoare. Să-i dai minții să lucreze ce vrei tu. Dar dacă nu poți? Dacă ești atât de copleșit de cârdul infernal astfel încât nu mai ai puterea să te concentrezi la altceva? Atunci stai. Găsește un locșor unde să poți sta singur, doar tu cu tine și ciorile tale. Observă-le sau chiar notează-le haotic, așa cum îți vine. Scrisul ajută. Se vor liniști gândurile negre încet, încet, în timp ce le notezi. Când vei termina de notat, vei simți o ușurare profundă.
Ați văzut un cârd imens de ciori deasupra voastră vreodată? Ele se agită. Zboară roată roată. Croncăne. Se așează undeva o parte dintre ele. Zboară iar. Se așează mai multe undeva. Auzi un croncănit mai redus. Iar zboară unele și croncăne puternic. Și tot așa, iar la un moment dat pleacă toate. Ei bine. Cerul se luminează treptat tot mai mult până când se va lumina total, odată cu plecarea lor. Gălăgia va fi tot mai redusă, până când se va lăsa liniștea. Exact la fel simți când gândurile negre pleacă. Mintea ți se luminează. Vezi totul parcă altfel, de parcă ai privi prin alți ochi. Defapt vezi totul din nou limpede. Realizezi atunci cât de oarbă îți era privirea, afectată fiind de bezna în care te aflai. Iar liniștea aceea ce se așterne peste ființa ta, e atât de plăcută că te surprinzi singur zâmbind sau chiar râzând de bucurie.
Abia atunci îți aduci aminte de sufletul tău mărunt. Abia atunci simți din nou căldura lui și mângâierea lui. Simți din nou iubirea și-ți vine să cânți și să dansezi de bucurie.
Dacă vei reciti ceea ce ai scris, acum că vezi limpede din nou în jur, te vei rușina de propriile tale gânduri negre. Dar nu-ți fie rușine. Acceptă-le. Așa au fost. Astfel a gândit mintea ta neștiutoare și rece. Așa e mintea umană neștiutoare și rece. Doar sufletul e cald. Doar sufletul cunoaște puterea iubirii și simte căldura ei. Mintea nu. Mintea e precum un computer, plin de informații bune și rele, ce le analizează bine sau rău și le transmite mai departe ca fiind general valabile. Un computer este rece, rigid și sterp, pentru că el nu simte. El nu are capacitatea de a genera energie și căldură, precum sufletul. Mintea doar consumă energie, precum un computer. Doar sufletul plin de iubire are puterea să creeze căldură și energia necesară nouă să putem zâmbi, râde, dărui, vorbi, dansa și multe, multe altele.
Și revin la ideea de început. Uneori uităm că dincolo de toate ce le vedem și auzim când suntem lângă o persoană, dincolo de toate există un suflet. Acel suflet nu-l vedem, nu-l auzim, nu-l simțim dacă nu ne deschidem noi sufletul nostru înainte. Doar cu sufletul putem înțelege și simți un alt suflet.
Copleșiți sub povara gândurilor noastre, uităm de propriul nostru suflet. Uităm să-l ascultăm, simțim și să-l înțelegem. Astfel având sufletul nostru ferecat, uitat în străfundurile noastre, copleșit de mintea rece, cum am putea să observăm, simțim și să înțelegem un alt suflet din preajma noastră, care e și el probabil la fel de copleșit și înghețat de mintea lui rece?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.