Sufletul meu drag... Motănelul meu Kao... sau Musi-Musi, cum obișnuiam să-l alint.
A fost nevoie să treacă mult timp până să-l pot desena. Sufletul are mereu nevoie de timp să-și găsească liniștea și împăcarea. Viața m-a forțat să mă despart de acest pisoi drăgălaș, iar sufletul a plâns în tăcere luni în șir...
Azi și-a găsit probabil alinarea și liniștea, astfel încât am avut forța să-l desenez. Sau doar dragostea profundă mi-a dat puterea aceasta. Vinovăția și durerea despărțirii probabil îmi umbrea această iubire ce nu a încetat însă nici o clipă. Mă credeam rea și credeam că nu l-am iubit suficient. Dar m-am înșelat. L-am iubit suficient de mult, astfel încât să renunț la egoismul de a-l ține lângă mine. Ar fi fost o iubire egoistă. Nu aș fi putut să-i ofer tot ce e mai bun pentru el. Sper că el, fiind lipsit de raționamentul uman, nu s-a simțit abandonat, fiind mereu iubit și îngrijit și-n lipsa mea.
Să ai în continuare o viață frumoasă, liniștită, veselă și plină de iubire, suflet drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.