Te întrebi: Care e scopul meu în viață...?

       Probabil cu toții avem momente când ne întrebăm:

       - Care este scopul meu în viață? 

       Unii probabil au găsit un răspuns la această întrebare. Alții poate doar cred că au găsit răspunsul la această întrebare. Alții e posibil să-și pună întrebarea toată viața. Iar unii nu se obosesc cu astfel de întrebări. Fericiți cei din urmă. :)

       Și totuși, ce e mai important?


       Să ajungi tu ca individ, cel mai evoluat, cel mai deștept, cel mai cel dintre toți?
       Să ajungi doar cea mai bună versiune a ta?
       Sau să fii cât mai bun, să faci cât mai mult bine în jurul tău?

       În primul caz, mulți vor spune că ești orgolios, îngâmfat, egoist și poate chiar ești mai mult sau mai puțin. E necesară o anumită doză din toate acestea ca să-ți dea puterea și forța necesare luptei de a junge cel mai bun dintre toți. Pentru că este o luptă. Știți probabil zicala aceea: "Voi trece și peste cadavre dacă e necesar, dar voi reuși." Cam așa ceva se întâmplă de multe ori, ca să ajungi chiar în vârful tuturor. Majoritatea o fac la figurat... faza cu cadavrele. :) Presupun că astfel găsești fericirea.

       În al doilea caz poți fi considerat nițel miserupist cu oleacă de egoism pe alocuri. De ce? Păi simplu. Dacă te interesează doar propria persoană fără a ține cont de nimic din jur, înseamnă că în mare parte nu-ți pasă de nimic altceva. Nu ești în competiție cu nimeni și nimic, afară de propria ta persoană. Te interesează doar să fii tu cât mai bun și mai mulțumit de tine. Ești fericit tu cu tine. Cazul ideal probabil sau cel puțin asta se transmite în NLP și alte metode de dezvoltare personală.

       În cazul trei și probabil nu cel din urmă, ești considerat de foarte mulți, prost, fraier. Și poate că așa și ești parțial. Trăiești pentru a face fericiți pe alții. Se poate spune oare chiar că trăiești prin alții, trăiești viața altora parțial și mai puțin propria ta viață? Posibil. Posibil să uiți de tine uneori, ajutând pe alții. Posibil ca acei alții să-ți întoarcă spatele la un moment dat și să uite că i-ai ajutat sau nici să nu realizeze cât de mult i-ai ajutat. Pentru tine însă nu contează asta, dacă o faci din suflet și nu aștepți mulțumiri și recunoștință. Ești fericit făcând pe alții fericiți. Fericirea ta e fericirea lor, înzecită.
        Din păcate, astfel de oameni sunt și foarte sensibili. Sufletiști, cum se mai spune. Sunt persoanele ce probabil au cel mai mult de suferit în viață. Și nu pentru că ar aștepta să fie apreciați, să li se mulțumească pentru ceea ce fac, ci doar pentru că ei pun foarte mult suflet în tot ceea ce fac și sunt extrem de ușor de rănit. Răutatea, egoismul, nepăsarea și alte manifestări umane de acest fel îi rănesc, pentru că ei nu pot să fie astfel. Orice îi face să guste puțin din aceste emoții îi doare, pentru că sunt emoții contrare firii lor. Cei ce nu simt ca ei, nu-i pot înțelege.

       Probabil... probabil ar fi ideal să fii din toate 3 variantele câte puțin. Să tinzi spre a fi cât mai bun în ceea ce faci, cât mai evoluat și mulțumit de tine, precum și cât mai bun cu cei din jurul tău și să faci cât mai mult bine posibil. Cum ideal nu prea există...