Curiozitatea...

            Se spune că femeile sînt mai curioase decît bărbații, dar tind uneori să cred că e exact invers. 

            Să vă dau un exemplu simplu. O femeie tînără ajunge să lucreze într-o locație nouă. 

            La scurt timp după ce a început munca, au început să apară curioșii. Pe rînd, venea ba unul, ba altul, să vadă ce se lucrează pe acolo. Unii doar priveau, alții puneau întrebări, alții își dădeau cu părerea sau mai știu eu ce. Ideea e că în cam a treia zi de cînd lucra acolo, a fost parcă zi de vizită ca și la spital, așa veneau tot grupuri de cîte 2, 3 sau chiar 4 curioși. 

            A și spus colegul de muncă:

Am învățat...

        Viața îți dă diverse lecții ca să te facă să devii mai conștient, mai înțelept, mai bun.

        În decursul vremii întîlnim oameni diferiți și situații fel și fel. Avem de făcut alegeri mereu, uneori mai ușoare, alteori mai grele. Există momente cînd ni se pare imposibil să alegem. Există momente cînd ne e frică, cînd ne panicăm și speriem de necunoscut.

        De fapt, pe majoritatea ne sperie necunoscutul, preferînd să stăm cuminți acolo unde sîntem, cum sîntem. Se numește zonă de confort. E foarte greu să ieșim din această zonă unde ne simțim în siguranță, feriți de necunoscutul înfiorător. Cînd stăm și stăm, refuzînd cu încăpățînare să părăsim zona de confort, convinși că totul e minunat așa sau păcălindu-ne singuri că e totul bine, atunci... viața plictisită de delăsarea noastră, ne dă un brînci să ne trezim.

M-am trezit plîngînd...

       Am visat pisoiul meu crem. 

       Era tuns scurt ca un bichon și-l găsisem pe dulapul din hol mieunînd. L-am luat în brațe, l-am strîns cu drag la piept... a început să toarcă....

       Stăteai întins pe pat. Am venit cu el și m-am pus peste tine, astfel încît să-l simți cum toarce: 

       - "Ai mai ținut în brațe un pisoi care toarce, să simți asta...?", am întrebat eu. 

        Ai zîmbit și ai răspuns în timp mi-ai mîngîiat tîmpla: 

Un loc de basm...

 
       

            Fericiți cei ce au crescut la munte! Dar cred că sînt și mai fericiți cei ce locuiesc la munte. 

            Cei ce nu au văzut un sat românesc de la munte, le recomand cu căldură să viziteze cu prima ocazie un astfel de loc. Este o frumusețe ce-ți umple sufletul de căldură și liniște. 

            Drumurile șerpuite prin păduri sînt de o frumusețe de nedescris. Atîta măreție, culoare, liniște, joc de lumini și umbre și un aer minunat, de neuitat. Mirosul de pămînt, frunze, mușchi și arbori e inconfundabil. 

            De fiecare dată am aceeași bucurie copilărească...

Cum poți educa și civiliza o societate...?

          Într-o discuție recentă spuneam că, am auzit că-n Anglia legile în privința protecției copiilor sînt mult diferite de cele de la noi, ba uneori merg spre extremă, devenind exagerate. Teama de a se întîmpla ceva copiilor uneori poate duce spre absurd. De exemplu mi s-a spus cîndva, cum că ar fi necesară împuternicire legalizată ca un vecin să-ți poată duce cu mașina copilul la școală. 

          Răspunsul primit, recunosc, pe moment m-a lăsat perplexă: