Am visat pisoiul meu crem.
Era tuns scurt ca un bichon și-l găsisem pe dulapul din hol mieunînd. L-am luat în brațe, l-am strîns cu drag la piept... a început să toarcă....
Stăteai întins pe pat. Am venit cu el și m-am pus peste tine, astfel încît să-l simți cum toarce:
- "Ai mai ținut în brațe un pisoi care toarce, să simți asta...?", am întrebat eu.
- "Dacă nu ar fi caca și nisipul, l-am putea ține noi."
M-am așezat pe pat cu el în brațe...l-am privit...a mieunat...l-am strîns în brațe și m-a apucat plînsul...plîngeam în hohote...
M-am trezit plîngînd...aveam chiar și ochii plini de lacrimi...
Toamna se joacă printre copaci. Cad frunzele pe bulevard. Dansează în văzduh, într-un ultim spectacol, înainte să cadă inerte pe asfaltul rece sau pe iarba măruntă, printre suratele lor, ce au avut aceeași soartă cu ceva timp în urmă. 
Soarele s-a ascuns după nori. Vîntul adie ușor... Închid ochii și-l simt. Se joacă prin părul meu... mă îmbrățișează ușor... Zîmbesc... Soarele se chinuie să răzbată printre nori și crengile tot mai golașe. Vrea să mă mîngîie și el... Primesc sărutul cald pe frunte și deschid ochii spre lumină. 
Păsărelele ciripesc undeva, în preajma mea. Pași răzleți trec pe aleea presărată de frunze... Le aud cum foșnesc. O altă frunză cade cu un foșnet scurt lîngă mine. Alta. Și alta... Vîntul adie... Departe, ciorile croncăne. O portieră se închide brusc , undeva, în spate. Sirena se pierde în depărtare la fel de încet precum și-a anunțat prezența. Ciripiri...ciripiri... Foșnete de pași printre funzele-ntinse pe asfaltul gri... Un cîine latră în depărtare... Și cad, cad, cad frunzele-n zare... 
Gîndul îmi zboară din nou la visul avut, dar nu! Nu vreau să mă gîndesc acum la trecut. Mă ridic... Soarele se joacă printre copaci, aruncînd luminițe pe asfalt. Pașii foșnesc printre frunzele care cad...și cad...cad...cad în ultimul lor dans.... 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.