Atitudinea…

             Scriam acum ceva timp în postarea "Stări diferite…" următoarele: "De aceea vă spun din nou: diferența dintre o zi bună și una rea este ATITUDINEA ta! "
             Am fost întrebată: "Diferenta dintre o zi buna si o zi rea o face atitudinea noastra, dar pe atitudine ce-o face ?! "

             A venit timpul să răspund și o voi face în felul meu. 

Cugetări nocturne…

            Se spune că iubirea nu are vîrstă…
     
            Nu știu la ce se referă această vorbă veche și nici nu vreau să filozofez pe această temă. Iubirea e minunată și o vedem pretutindeni în jurul nostru dacă avem ochi să observăm și dacă știm cum arată.
                     

            Mulți habar nu au cum arată acest minunat sentiment profund, ce este atît de pur. Cei mai mulți îl confundă cu artificiile îndrăgostirii trecătoare, ce ne dă senzații atît de diferite, intense și amețitoare.

Ghioceii, pisoiul și mătura țațelor…

         Probabil vă întrebați ce legătură există între elementele menționate în titlu'. 

         Am să încep istorisirea cu începutul și veți face singuri legătura pînă la finalul povestirii. 

         

         Azi a fost o zi ca oricare alta, dar unică în felul ei, ca fiecare zi de altfel. Cerul înorat lăsa din cînd în cînd să-i cadă lacrimi mărunte. Un vînt răzleț, dar rece te făcea să închei totuși haina mai tare. Muzica  bucura pașii. Un șofer grăbit a pus frînă pe trecerea de pietoni și o fi înjurat ofticat, de parcă era vina pietonului că a îndrăznit să treacă brusc straduța micuță, pe unde trec atît de mulți oameni spre intrarea mall-ului. Așa sînt însă taximetriștii agitați și zmîciți, cînd de fapt ar trebui să fie mai calmi și răbdători și atenți fiind zilnic în trafic și transportînd alte persoane. 

          Bătrînelul cățel s-a ridicat bucuros la vederea oaspetelui ce-i oferă mereu vorbe blînde și mîngîieri. Primește și cîte ceva bun de papa dar nu e interesat prea mult de acest aspect. Afecțiunea este ceea ce-l bucură cu adevărat. 

          Ghioceii! 

Chiar știi să iubești…?

     Iubirea…

     Cîți dintre noi am simțit cu adevărat iubirea?

     Cîți știu să facă diferența între iubire și îndrăgostire?

      Cîți știu să dăruiască pur și simplu, din suflet?

      Cîți știm să iubim?

Tortul viu...

           Era o zi frumoasă de vară. Am reținut acea zi deosebită de vară, pentru că a fost o zi în care am învățat să ocrotesc și am simțit cum puterea iubirii salvează vieți.

           M-am trezit de dimineață, ca de obicei și am alergat în grădina cu zmeură. Roua încă mai rezista pe frunzele din umbră și-mi dezmierda pulpele goale. Urzicile ascunse prin zmeuriș mă pișcau jucăușe de picioare sau de degetele strecurate printre frunze. Culegeam boabă cu boabă zmeura de un roșu puternic. Cele rozalii le iertam pentru moment. Îmi zîmbeau înțelegătoare, știind că le vine rîndul și lor după ce se vor coace. Umpleam cănița de metal, ce mi-o dădea zilnic bunica, iar tot ce nu mai intra în ea, dispărea frumușel la mine-n stomăcel.

          Cînd terminam activitatea mea deosebit de importantă, predam cu încîntare captura efectuată. Eu deja eram sătulă. "Munca" era pentru restul membrilor familiei și eram tare mîndră că-i bucuram cu fructe proaspete zilnic. Eram foarte atentă la urzici, dar cred că tot mă păcălea macar una și mă ciupea. Mă ustura apoi, dar nu mai conta. Bucuria de a dărui era prea mare pentru a mai da importanță unei mici iritații sîcăitoare. :)

Nepăsare vs. Loialitate

           Așa arată Loialitatea… 

           Priviți cu atenție acest cățel ce păzește un morman de dărîmături. A stat luni de zile singur în curtea goală, părăsită… El știa că trebuie să păzească acea curte. În ea nu mai exista clădirea, nu mai locuia nimeni, nu mai venea nimeni. Cățelul totuși păzea. Zi de zi el păzea… Îl vedeam zilnic cum stă în fața mormanului ce a fost cîndva o clădire. Privea spre poartă, în speranța că vine cineva. Aștepta răbdător.

Macii...

         Ați alergat vreodată printr-un lan de grîu?!

         Afară e un soare torid, la care nici nu te poți uita, pentru că te doare pur și simplu privirea dacă îndrăznești să privești. Ești în mijlocul unui cîmp întins, pitit sub o pălărie de paie cu boruri mari. E singurul tău refugiu în fața razelor arzătoare. Îl simți, pe brațele goale...  cum îți înfierbîntă pielea bronzată. De sub pălărie, două broboade de sudoare se preling , fierbinți, pe tîmplele tale. 

         E o liniște absolută. Totul e încremenit în jurul tău. Nici măcar iarba nu tresare sub pașii tăi. 

         Pășești cu emoție. Un pas. Încă un pas. Și te oprești simțind atingerea spicelor de grîu pe pulpele goale. Respirația grăbită îți agită inima. În liniștea totală auzi bătăile inimii tale. Ochii privesc... privesc în depărtare, încercînd să cuprindă întreaga zare. 

Iubirea redă viața…

"De ce nu poate să rămână toamnă 
Şi totul e atât de muritor...? 
E cea mai înzestrată doamnă 
Dar tot ce-i minunat e trecător. 
De ce ucidem trandafirii din grădină...? 
Îi venerăm şi-apoi îi amăgim 
Neputincioși, îi smulgem din lumină 
Şi peste-o zi sau două-i azvârlim. 
De ce nu pot să mă întorc copil 
Să cred în zâne şi în îngeri nepătaţi...? 
Să-mi fie sufletul curat, umil 
Iar anii petrecuţi să-mi fie fraţi. 
De ce când zornăie arginţii 
Toţi oamenii întorc privirea...? 
Şi-atunci, când ne-ntâlnim cu sfinţii