Macii...

         Ați alergat vreodată printr-un lan de grîu?!

         Afară e un soare torid, la care nici nu te poți uita, pentru că te doare pur și simplu privirea dacă îndrăznești să privești. Ești în mijlocul unui cîmp întins, pitit sub o pălărie de paie cu boruri mari. E singurul tău refugiu în fața razelor arzătoare. Îl simți, pe brațele goale...  cum îți înfierbîntă pielea bronzată. De sub pălărie, două broboade de sudoare se preling , fierbinți, pe tîmplele tale. 

         E o liniște absolută. Totul e încremenit în jurul tău. Nici măcar iarba nu tresare sub pașii tăi. 

         Pășești cu emoție. Un pas. Încă un pas. Și te oprești simțind atingerea spicelor de grîu pe pulpele goale. Respirația grăbită îți agită inima. În liniștea totală auzi bătăile inimii tale. Ochii privesc... privesc în depărtare, încercînd să cuprindă întreaga zare. 

         Totul e un imens covor în cremul copt al grînelor, presărat cu pete de un roșu crud... Macii... Frumoșii maci roșii ce rîd la soare. Ridici privirea zăpăcită de atîta frumusețe și vezi... căldura... cum plutește. Simți... cum iar ți se prelinge, pe tîmpla ta înfierbîntată, două picături de apă. Oftezi ușor cînd pleoapele se lasă și-un zîmbet cald ți-a răsărit pe față. Întinzi a tale brațe goale sub razele de soare și stai... precum o sperietoare, încremenită-n nemișcare. 

         Încet, natura prinde viață, iar spicele de pulpe se agață. Le simți cum se răsfață în dansul vîntului din față. O adiere caldă te mîngîie pe față, pe brațele întinse și prin pletele desprinse, ce cad în bucle mari, de sub borurile tari. Fruntea de broboade plină, se răcorește și alină întreaga ta ființă ce ușor, ușor suspină. O altă briză răcoritoare, dansează spicele pe la picioare. Începi să rîzi de la plăcere, la cum te gîdilă și ele. Iar rîsul tău răsună-n zare pînă hăăăt... în depărtare. 

         Un ciripit de păsărele... dansează vesele și ele. Au fost trezite, se pare, de rîsul tău cristalin sau de-adierea de răcoare. Se înalță, planează lin, zboară sus, spre cerul senin, apoi din nou planează lin... 

         Pășești încet în lanul plin, simți spicele, cum vin din toate părțile agale, îmbrățișînd pulpele goale. Cu respirația tăiată, inspiri adînc, iar nările ți se dilată. Mintea este pe loc pătrunsă cu-a lanului dulce mireasmă. O fericire necuprinsă străbate întreaga ta ființă și... începi s-alergi. Alergi desculț, printre spicele de gîu, dansînd cu macii roșii… cîntînd… rîzînd.