Iubirea trece prin stomac...

Azi am să scriu un articol diferit.

        Cu toții probabil ați auzit de multe ori expresia: "Iubirea trece prin stomac." O fi sau nu adevărat, las pe fiecare să afle singur. Cert este că, stomacul gol nu-ți dă o stare prea bună.

       Azi doresc să vă dăruiesc din suflet o rețetă, ce eu o ador încă din copilărie.

Iubirea...

       Ce este iubirea?
       Cine știe concret ce este iubirea?

       Auzim de multe ori oameni care spun frumosul: "Te iubesc." Mă întreb câți dintre ei chiar iubesc cu adevărat.

       Majoritatea confundă iubirea cu dragostea. Diferența dintre cele două este mare.
       Dragostea e efemeră.
       Iubirea este eternă.

       Astfel, întrebarea "am fost iubit/ă vreodată?", devine valabilă doar dacă te gândești la persoanele care nu mai sunt în viață. Dacă te gândești la cei vii, te poți întreba doar: "sunt iubit/ă?".

        Ne amăgim singuri când credem, că cineva ne-a iubit o vreme și apoi acea iubire s-a stins. Nu. Nu a fost iubire. A fost doar efemera dragoste. Frumoasa dragoste ce ne face să plutim și să vedem totul în roz la început, apoi...viața se colorează, persoana de lână noi se conturează mai clar și dragostea se stinge încet. Dacă ești capabil să iubești, totul rămâne frumos și devine mult mai frumos. Dacă nu...

        Cei ce au copii (și aici mă refer la cei ce-și iubesc copiii, nu specimenele cu copii din interese diverse) știu cum este iubirea. Copilul este totul pentru el. Copilul este pe primul loc și nu propria persoană. Copilul este cel mai minunat, oricum ar fi. Copilul este iertat orice ar face. Pentru copil faci totul. Îți place totul la el și tot ceea ce face, chiar dacă te enervează uneori, chiar dacă greșește uneori, treci ușor și repede peste tot și uți tot ce a fost rău. Îți aduci aminte mai mult sau chiar numai, de lucrurile frumoase. Iar la cele rele și urâte dacă te gândești, o faci zâmbind...

       Ei bine, acesta este iubirea. Când cel mai imperfect zâmbet, este perfect pentru tine. Când oricât de imperfectă este persoana, în ochii și sufletul tău este perfectă. Când vezi imperfecțiunile și partea negativă a cuiva, dar o apreciezi și accepți așa cum este, cu bune și rele. Când râgăit, bășit, sforăit, strâmbat, încruntat, râs, plâns, vorbit, greșit...orice ar face, toate te fac să zâmbești, îți sunt dragi, te amuză sau chiar dacă uneori se întâmplă să te enerveze pe moment, apoi tot zâmbești... Atunci iubești.  

       Când orice mărunțiș absurd sau nu, te enervează. Când vezi doar părțile negative ale cuiva și te irită cam tot ceea ce face sau spune... Când aștepți ca cineva să facă cum vrei tu, să fie cum vrei tu, să devină ce vrei tu...ești pe un drum greșit. Nimeni nu poate fi ca tine. Nimeni nu poate face cum vrei tu. Nimeni nu e robot și oricum nu cred că-ți dorești un robot lângă tine. Dacă nu înveți să accepți diferențele dintre oameni. Dacă nu înveți să apreciezi calitățile oamenilor și să te amuze defectele lor. Dacă nu înveți să ierți. Dacă nu înveți să uiți ceea ce e rău și să fii îngăduitor, cum ești cu copilul tău (caz fericit cine are copii, poate învăța din asta). Dacă nu înveți să asculți pur și simplu, fără a te gândi la ale tale. Dacă nu înveți toate acestea și altele mărunte, nu ai să știi să iubești.

      Dacă nu știi să iubești, vei trece prin viață din îndrăgosteală în îndrăgoteală sau te vei mulțumi cu atașamentul ce apare inevitabil între oameni. Dacă nu iubești, vei fi mereu nemulțumit/ă de mai multe sau mai puține, iar nemulțumirile vor crește, se vor aduna. Aceasta este diferența. Nemulțumiri mai mici sau mai mari ai și în privința copiilor, părinților, fraților, surorilor sau a altor persoane pe care le iubești, DAR ele trec, sunt uitate, sunt iertate, nu se acumulează, nu cresc, nu te copleșesc.

      Deci, cine vrea să aibă o viață lungă și liniștită alături de cineva, e necesar să învețe să iubească cu adevărat acea persoană. Nu este ușor...dar nici imposibil.

      Acum revin cu întrebarea: "sunt iubit/ă?" și adaug întrebarea: "iubesc?".

      Vă las să descoperiți singuri răspunsurile și să analizați câte ființe vă iubesc și pe câte le iubiți cu adevărat.

A fi părinte...

          Îmi aduc mereu aminte cu drag, de bunica mea. O femeie simplă, de la țară, ce a rămas văduvă cu o fetiță mică. Soțul ei a fost dat dipărut în război. Zece ani l-a așteptat...

          La fel și de bunicul, trecut și el prin război, rămas văduv cu 5 copii. Soția lui a murit la ultima naștere. A rămas cu 3 băieți și 2 fete. Însă, cea mică, ultima născută, nu a trăit mult.

          Astfel și-au unit destinele bunica și bunicul. Ea având o fată, el având 3 băieți și o fată. Împreună au mai avut curajul să facă un copil, o altă fată, adică mama mea.

         Viața lor a fost ceva în genul familiei Moromete. Aveau copiii bunicului o mătușă binevoitoare, ce-i învăța și-i sfătuia numai de rău, exact ca cea din Moromeții. Plus alte vecine la fel de binevoitoare, ce-și băgau mereu nasul unde nu le fierbea oala. Se băteau băieții între ei, ca și copiii, dar gurile rele spuneau: "ia auzi cum îi bate pe bieții copii maștera!"

Ce rol ai în familia ta?

          Aseară am văzut emisiunea "Schimb de mame". E una dintre puținele emisiuni la care mă uit, dacă se întâmplă să stau la televizor și nu am chef să aleg un documentar sau film.

          Probabil vă gândiți de ce mă uit la așa ceva. Mi-am pus și eu această întrebare. Răspunsul este simplu. Este o emisiune în care oamenii își arată cât de cât felul lor de a fi, fără a avea regizori în spate, care să le dicteze ce să facă și ce să spună. Cu alte cuvinte, este o emisiune cu oameni și despre oameni.
   
          Îmi place să privesc oamenii, să-i studiez. Sunt atât de multe de învățat de la alții...

          Deci, precum spuneam, am văzut emisiunea. Și am văzut uneori și alte episoade. Văd și oamenii din jurul meu, fie ei cunoscuți sau străini. Îi văd peste tot, prin parcuri, prin oraș, prin magazine precum și la tv. Văd familii cu copii și privesc și privesc și nu pot să nu mă întreb: lumea chiar nu mai știe în ziua de azi, care este valoarea unei familii și ce rol are fiecare în familie?! 

Dragi părinți și viitori părinți...

       Am citit recent un articol, ce ar fi bine să fie citit de toți părinții și viitorii părinți. 
Îl redau integral mai jos. 

„Încetaţi să vă mai sacrificaţi pentru copii!“ 

Adevărul pe care niciun părinte nu vrea să-l recunoască

„Nu vă mai lăudaţi copiii pentru orice. Vedeţi-vă de viaţa voastră în timp ce ei îşi văd de ale lor“, este opinia fermă a consilierului personal Olga Levancuka, mamă la rândul ei, care avertizează părinţii că odraslele nu-i vor respecta mai mult dacă le vor închina restul vieţii şi se vor sacrifica.

   Consilierul personal Olga Levancuka susţine că vrea să dărâme un mit prin dezvăluirea unui adevăr pe care mulţi părinţii îl simt, dar pe care le este greu să-l recunoască, tocmai pentru ca aceştia să schimbe modelul parental greşit moştenit de la părinţii lor. Levancuka este atât de convinsă de adevărul spuselor ei încât nu se sfieşte să declare că părinţii ar trebui să înveţe să aibă un comportament ceva mai egoist în raport cu copiii lor, iar cele mai indicate persoane de la care pot deprinde o astfel de atitudine sunt chiar odraslele proprii.

„Poate că este momentul să învăţaţi să fiţi egoişti pentru a vă proteja sănătatea fizică şi psihică, să vă asiguraţi că veţi fi cât mai mult timp prezenţi în viaţa copiilor şi că îi veţi putea sprijini în mod concret. Şi de la cine veţi învăţa cel mai bine cum să fiţi mai egoişti? De la copiii dumneavoastră, bineînţeles! Ei ştiu cel mai bine cum să fie egoişti“, explică Levancuka pentru Daily Mail. Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal, aşa că îi îndeamnă pe părinţi să facă exact acelaşi lucru.

Pe ce dăm banii?

               Mă uit adesea în jur și văd oameni cu telefoane scumpe, cu haine scumpe, cu mașini scumpe, cu ceasuri scumpe, cu diverse alte lucruri scumpe. Femei ce dau o căruță de bani pe bijuterii, coafor, poșete, manechiură, pedichiură, farduri, solar, saloane, sport și multe altele.

               Părinți ce dau milioane pe jucării, pe hainele copiilor și încălțămintea lor, pe diverse obiecte nu neaparat folositoare sau recomandate vârstei copiilor lor.

               Oameni ce plătesc să mănânce în oraș, la localuri de fițe. Părinți ce fac aproape toate mofturile copiilor, indiferent cât costă.

               Oameni ce cumpără tot felul de prostii, fără a se uita la prețul lor și mănâncă cine știe ce. Oameni ce nu au măsură în general, mai ales când vine vorba de copiii lor sau de propriile vicii.

               Culmea știți care e?

Rătăciți fiind...

               Ne rătăcim printre activități diverse, ce ne ocupă timpul, ne obosesc, ne indispun, ne epuizează, ne întristează, ne plictisesc, ne enervează, ne înrăiesc sau altele de acest gen și realizăm că nu avem nici măcar o senzație mică de satisfacție în finalul zilei. Dacă realizăm.

              Uneori nici nu conștientizăm că a trecut o zi fără să avem măcar o mângâiere a sufletului nostru.

              Captivi propriilor vicii, slăbiciuni, obsesii, dependențe, uităm să ne bucurăm de viață. Uităm să ne hrănim sufletul cu liniște, căldură, bucurie și iubire.

De ce se tem oamenii de moarte...

          Cândva, demult, am trăit cu frica de moarte, dar nu atât frica morții mele, cât era frica morții celui de lângă mine. Mă temeam de ceea ce s-ar întâmpla cu mine, dacă aș rămâne singură. Mă temeam că nu mă voi descurca singură. Mă temeam că nu voi fi capabilă să am grijă de animăluțele ce le aveam. Mă temeam că rămân cu toate lucrurile neterminate și cu datorii în cârcă.

          Ei bine, se zice că de ceea ce ți-e frică nu scapi. Cam așa este. Nu a murit cel de lângă mine, ci a fost mai rău. Întotdeauna se poate și mai rău decât ceea ce te temi a fi rău.

Dragi fumători..

      Am citit postări pline de revoltă, contra mea, precum și contra altor nefumători ca mine.

      Cu ce sunt eu de vină că s-a dat o nouă lege antifumat?

      Cu ce sunt eu de vină că un fost șef mă obliga atât pe mine cât pe încă 3 angajați nefumători să-i inhalăm fumul oribil de țigară 8 ore/zi, pentru că el era nesimțit și fuma în birou cu noi, fără ca măcar să ne întrebe din bun simț măcar o singură dată, dacă ne deranjează fumul sau nu?

Femeia...antiteza stărilor sufletești.

           Iaca a venit și 8 martie, cu celebra sărbătoare a femeii și-n special a mamei. Nu am să vă scriu acum despre această zi, nici despre ce cadouri să faceți în astfel de momente.

           Am să vă scriu despre Femeie și stările ei sufletești.

           Femeia este o ființă extrem de complicată, foarte diferită de voi bărbații, dar atât de ușor de mulțumit. Știu. Știu. Veți râde acum sau veți bombăni pufăind. Ei bine, nu știu ce femei ați cunoscut voi și ce femei aveți în preajma voastră, dar eu vorbesc despre femeile absolut normale. Aceste femei simple, cu suflet frumos, eu le consider adevăratele femei.

Povestea lui S...

              Nu demult, S a trecut printr-o întâmplare tare ciudată. Se plimba într-o seară frumoasă, împreună cu B. Era într-o stare foarte bună și avea chef de glume. Dar B, nu a perceput gluma, probabil fiind prea lungită, doar din lipsa chefului de a se concentra și a se gândi serios la ce zicea B. S era în stare de relaxare și contemplare a peisajului. Îi plăcea susurul apei, ce se auzea încet în depărtare. 
    
              Brusc P s-a enervat, a început să atace verbal pe S. Primul instinct al lui S a fost să se apere de atacul șocant. Generalizările lui B și vorbele urâte, precum și tonul ridicat, la început au avut efect de iritare asupra lui S. Brusc însă, S și-a dat seama că nu are de ce să se apere, explice sau enerveze. Instinctul a fost să plece de acolo, dar rațiunea îi spunea că nu e ok să plece. 

              O altă plimbare ratată din... nimic... 

              Era atât de trist totul... încât a tăcut brusc și s-a îndepărtat de B câțiva pași întorcându-i spatele pentru a nu i se vedea lacrimile ce-i umpluseră ochii. Cu privirea rătăcită în zare, asculta susurul apei ce străpungea tăcerea întunecată. O lacrimă fierbinte porni la vale... 

              Nu a sesizat trecerea timpului, atât era de mare tulburarea lui S. Pași tăcuți au trecut pe lângă S și umbra întunecată a lui B se îndepărta constant, fără șovăire, sub privirile încremenite ale lui S.

Visând cu ochii deschiși...

            În toiul nopții, privind pe geam am rămas plăcut surprinsă.

           - Ninge! Ce fulgi mari...!

           Și-am țopăit ca un copil prin casă, exclamând bucuroasă: Ninge! Ninge! Ningee!

           Minute-n șir am rămas, desculță, ridicată pe vârfuri, cu nasul lipit de geam, privind fulgii mari, ce se jucau nepăsători la lumina felinarelor. Dansau grăsunii de zăpadă prin noaptea rece, fără nici o treabă. Cădeau grămadă. Și îi simțeai cât sunt de grei pufoșii, doar uitându-te la ei. Cu privirea rătăcită, printre zeci de mii de flori, albe și pufoase...

Rămas bun Blondie...

          Visele...
          Ce sunt visele cu adevărat? Această întrebare mi-am pus-o de mai multe ori. A fost mereu urmată de alte întrebări. Oare unele vise sunt premoniții? Oare unele vise chiar transmit ceva? Oare chiar înseamnă ceva anume visele? Și altele de genul acesta.

         Anul trecut, mi-au revenit aceste întrebări într-o dimineață, când m-am trezit brusc dintr-un vis straniu. Aveam un  amestec de sentimente tare ciudate, de căldură și împăcare sufletească, bucurie, fericire, deși recunosc, eram tulburată totuși.

         Dar mai bine să vă povestesc ce îmi strârnise acele emoții profunde.

Somnul....

            Se spune că visăm mereu, doar că nu ne aducem aminte tot timpul ceea ce am visat. Se mai spune că avem nevoie de minim 7-8 ore de somn pe noapte, pentru a putea funcționa bine organismul o zi întreagă. De asemenea probabil știți că orele cele mai bune de somn sunt de la 9-10 seara până dimineața. Probabil mai puțini știu că e necesar să fie întuneric beznă și liniște totală, ca să se secrete anumite substanțe ce ne dau energia necesară unei zile întregi și creierul să se odihnească bine.
         
            Cine a avut ocazia să doarmă uneori la țară sau la munte, într-o pădure sau oriunde într-un loc mai retras, unde noaptea e cu adevărat beznă și liniștea ei e desăvârșită, nu plină de luminile nocturne ale unui oraș și traficul neîncetat al unor șosele... ei bine, aceia știu cu siguranță diferența dintre un somn minunat, cu adevărat odihnitor și un somn mai puțin reușit calitativ.

            De ce bunicii, oameni simpli de la țară, ce se culcau odată cu găinile și se trezeau odată cu ivirea zorilor, aveau energie să trudească o zi întreagă la câmp și prin gospodărie precum furnicile, fără oprire și erau sănătoși, rumeni în obraji și veseli în spirit?