Febra creației… din nou…

Acolo unde domnește liniștea interioară,

chipul e un cer senin pictat cu norișori timizi…  zîmbete răzlețe.

Privirea strălucește ca razele de soare. 

Susurul unui fir de apă cristalină măsoară trecerea timpului. 

Inima pulsează neîncetat sîngele, în trupul plin de viață. 

Ciripiri răzlețe, precum gîndurile bune, înveselesc întreaga natură. 

Mireasma florilor și-a cetinii de brad te învăluie… simți că plutești. 

Verdele ierbii alintate de o blîndă adiere, cea a respirației naturii, e întruchiparea calmului absolut și culoarea preferată a sufletului meu.

Totul e frumusețe și armonie… 

Patinajul și ciocanul fermecat…

Pe geață e minunat… 

Simți că plutești… 

Dansezi…

Plutești…

Visezi…

Plutești…

Dansezi…

E minunat…

         Dar nu am să vă povestesc acum despre patinaj și emoțiile ce le simți pe gheață… 

Privind printre stele…

     Cînd noaptea mă împresoară

     Cu a liniștii tăcere,

     Din cer, încet, coboară

     Mii de mistere.

     Simt cum mă îndeamnă

     Și parcă mă cheamă, 

     Ca niște copile

     De speranțe pline:

    "Vino, gînd rătăcitor…

     Hai, pe tărîmul viselor!"

     Atunci, sfioasă

     Privirea-mi se ridică

     Spre cerul plin de stele.

     Privesc. Uitată în tăcere…

     Stau, le văd, le simt. 

     Aș vrea să le ating

     Și brațul îl întind.

     Dar ce folos?! 

     Eu sînt prea jos,

     Iar ele…
     Prea departe… 

Dorul…

              Privind fulgii cum se joacă prin văzduh și crengile copacilor înpodobite în strai alb de sărbătoare, i-am permis gîndului să zboare. 


              S-a dus… s-a dus departe. A trecut prin păduri frumoase, unde soarele se joacă printre crengi, cu mii de luminițe tremurătoare. A poposit lîngă pîrîu, pentru a admira apa cristalină cum mîngîie pietrele șlefuite de timp… Apoi, cu susurul apei în timpane, a urcat mai sus.. și mai sus… A urcat creste 'nalte, abrupte dar atît de minunate. Și a ajuns sus… sus de tot… sus pe creastă, pe acoperișul lumii. 

Mușcături sau sărutări… ?

            Frigul și-a scos colții și mușcă fără milă din toate direcțiile. Fulgii de nea însă, dansează veseli fără să le pese cît e de frig afară. Ei țopăie fără griji și fără a obosi, ca niște copii plini de energie și bucurie. Crengile, încremenite sub albul pur, sînt o adevărată frumusețe. Întreaga natură are haină nouă, haina de sărbătoare. Miliardele steluțe albe, strîns îmbrățișate, formează mantia fermecată a Crăiesei Zăpezii.

Oița rătăcită...

            Plouă… plouă mărunt. Acea ploaie rece, cu stropi mici semi-înghețați, astfel încît te uiți cu atenție încercînd să-ți dai seama dacă e ploie sau ninsoare.
            Pe tufele maronii, ce stau încremenite în fața geamului, lucesc cristale de apă. Totul e nemișcat, afară de ploia măruntă și deasă. Natura a încremenit sub norii deși ce-și cern în tihnă esența. În liniștea profundă domnește huruitul frigiderului, dar nu-l ascult. Ascult doar gîndurile mele…

            Privesc în trecut… nu pentru că aș fi pironită cu ochii pe ușa ce s-a închis, cum fac greșeala mulți, ci doar pentru a analiza puțin… pentru a învăța din greșelile trecutului. Am făcut atît de multe greșeli în trecut… Îngrozitor de multe…

Imperfecțiunea perfectă…

        Mereu oamenii caută frumosul. Să fie mașina frumoasă, să fie rochia frumoasă, să fie iubita frumoasă, să fie iubitul frumos, să fie casa frumoasă… totul să fie cît mai frumos…
        Dar cine stabilește de fapt ce este frumos și ce nu este frumos?!
             
        Se știe că preferințele diferă de la persoană la persoană. O femeie considerată de unii oameni foarte frumosă, poate fi considerată de alții mai puțin frumosă sau chiar fiind lipsită de frumusețe. Totul depinde de percepția fiecăruia. E frumos de fapt, ceea ce ne place nouă.

        Percepția însă ține de multe aspecte complexe, nu doar de vizual. Mintea, emoțiile și sentimentele pot influența felul cum percepem ceea ce este în jurul nostru.

Stări diferite…

              Oamenii reacționează atît de diferit unul de altul, pentru că au mentalități diferite, au o gîndire diferită, emoții diferite și stări diferite. Există unele asemănări parțiale între unii și alții în funcție de puținele asemănări ce le au unul cu altul, dar de regulă generalizările sînt greșite, pentru că… fiecare persoană este unică în felul ei. 
              
              Dacă e să vă gîndiți puțin la voi, la reacțiile ce le-ați avut în decursul unei zile cu mai multe evenimente diferite sau în timpul unei săptămîni încărcate, veți observa cîte reacții diferite ați avut. 

Schimbare radicală… (special pentru bărbați…).

             Într-o zi văd statusul unui prieten: Happy!!!… Surprinsă fiind de schimbarea radicală în doar cîteva zile, întreb și eu ca tot omul curios, ce s-a întîmplat.
             Doar cu cîteva zile înainte era supărat maxim din cauză că iubita lui nu-i mai vorbea, crezînd în minciunile spuse de fosta prietenă. Nu știa ce să mai facă, cum să o convingă să-l asculte, să nu mai creadă minciunile fostei prietene, ce dorea clar să-i despartă. Mi-a cerut sfatul.

Meșteritul și meștereala…

           Copil fiind îmi plăcea mereu să meșteresc.

           Mă fascina să privesc cum lucra tata prin casă reparînd sau făurind diverse lucruri. Eram ochi și urechi la tot ce face și spune. Eram ca un scai lipit de el în tot ceea ce făcea și acumulam informația precum sugativa cerneala.
           Probabil îl zăpăceam cu întrebările de genul: de ce faci așa? ce-i aia și ai'laltă? cum faci aia? unde pui aialaltă? la ce folosește asta? dar asta? cum se numește asta? dar asta? și asta? :))
           Dar el mi-a răspuns cu răbdare mereu și mi-a explicat și mi-a arătat una și alta și m-a lăsat să încerc și eu, arătîndu-mi din nou cu răbdare și drag dacă nu făcem bine. Astfel am prins de mitică drag pentru meșterit.

Ispitele vieții…

           Am mai spus asta, dar chiar dacă mă repet, am să o spun din nou: încep să cred tot mai mult că nimic nu este întîmplător în viața aceasta și tind să cred că încep să înțeleg tot mai mult și mai multe. 

           Viața ne dă mereu teste, ne ispitește, ne încearcă uneori chiar dur. Știindu-ne toate slăbiciunile, îi e atît de simplu să ne supună la încercările cele mai grele, pentru a vedea dacă ne-am învățat lecțiile. Ea știe unde nu sîntem suficient de bine pregătiți și acolo primim iar și iar teste. Știe toate temerile noastre, toate fricile ce le avem și ne trimite exact ceea ce ne e frică să se întîmple, pentru a vedea dacă sîntem capabili să ne depășim temerile și dacă am învățat ceva sau încă bîjbîim prin viață. 

Frămîntări nocturne…

           Nu știu cum se face că-mi vin gîndurile grămadă în toiul nopții cînd ar trebui să fiu deja la cabana plăpumioara zburdînd prin poienița cu vise frumoase.

           O fi liniștea din jur de vină…
           o fi doar mintea mea ciudată vinovată…?
           Nu aș putea răspunde la această banală întrebare
           nici chiar să caut prin sertare…
           Mă refer la sertarele minții mele desigur
           că doar nu caut prin mobila din jur.

           Muza mea doarme, doarme un somn liniștit și profund. Ferice de ea că poate adormi atît de ușor… Aș vrea să am și eu somnul așa…

Borcanul de nutella și gînduri bizare...

         "Mulți nu realizează cît de important e să ai colțișorul tău unde să te întorci…"
         
          Aceste cuvinte mi-au fost spuse acum cîteva momente, cînd mă bucuram de întoarcerea acasă dintr-o călătorie de afaceri.
          Așa e. Oricît de frumos ar fi unde ești plecat, oricît de bine ai călătorit, oricît de interesant și obositor a fost sau chiar dacă era doar relaxant… tot acasă e mai bine.

Ce este mai minunat pe lumea aceasta decît bucuria de a dărui…?!

             Nimic nu-mi aduce mai mare căldură în suflet și mai multă bucurie, decît plăcerea de a dărui celor dragi ceva care să le aducă și lor bucurie în suflete… zîmbetul să le lumineze chipul… să vezi cum le strălucesc ochii umeziți de emoție… să vezi și să simți bucuria ce ai creat-o altora.

             Am dăruit recent o jucărie dragă mie unei fetițe. Am dăruit-o din suflet, cu drag. Era o jucărie în care am pus mult suflet și multă iubire, în decursul anilor, iar asta s-s simțit probabil, pentru că a fost primită cu mult drag și e iubită cum nici eu nu am știut probabil să o iubesc.
             Copiii au simțurile mai dezvoltate și simt, simt mult mai profund totul. Cu siguranță a simțit toată iubirea mea amprentată în acea jucărie. Chiar dacă nu conștientizează acest lucru, sînt sigură că-l simte. Sufletul meu s-a umplut de bucurie aflînd cît îi este de dragă copilei jucăria… E atît de plăcut să vezi că ai reușit să aduci așa multă bucurie unui copil, cu un gest atît de mărunt. Te face să simți că plutești de fericire.

M-a prins febra creației...

        Dragii mei cititori, am să vă încînt azi cu noua mea creație în plină desfășurare. :)

            Absorbită de ceea ce fac cu mult suflet… timpul a zburat pe lîngă mine cu repeziciune, deși eu am avut senzația că a stat locului.
            Afară... nici nu am observat ceața subtilă cum învăluise clădirea alăturată, pînă cînd nu m-a trezit vocea caldă din telefon, ce-mi vorbea despre realitatea înconjurătoare. Am privit pe geam mirată, am zîmbit și am revenit în lumea culorilor pe ritmurile muzicii.

“Iubirea e fundamentul ființei noastre”

      Am descoperit acest frumos interviu: 

"Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa (de pe Transalpina): “Fără Dumnezeu orice iubire moare”

- Drumul spre Oasa e bătut de sute de tineri care vin să se spovedească. Simțiți, oare, prin destăinuirile lor, că ceva s-a schimbat în felul în care se raportează la dragoste?

- Aș spune că noi, monahii, cunoaștem mult mai bine lumea decât se cunoaște ea însăși, pentru că noi n-o vedem din exterior, ci din interior. În sensul acesta, părerea mea este că tinerii de azi au mare potențial sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu știu cu adevărat ce e iubirea. O confundă cu îndrăgostirea. Și nici nu știu să o trăiască. Văd filme și trăiesc după clișee. Visează toți o iubire mare, ca-n filme. O iubire dată de-a gata, cu un partener fără cusur, care să-i înțeleagă orice ar fi. Și nu pricep de ce lor nu li se întâmplă la fel. Dar iubirile astea din cărți și filme sunt utopice, nu se verifică real. Ceea ce se simte însă la toți cei care vin să se spovedească este o căutare neobosită, nevoia de a trăi o iubire profundă, perfectă. Foamea asta de iubire există în toți.

- De ce avem atâta nevoie să ne împlinim într-o dragoste mare?

La mulți ani!

           Am început noul an cu zîmbetul pe buze, multă căldură în suflet, gînduri frumoase, planuri și dorințe multe ce sper să le îndeplinesc anul acesta pas cu pas.

           Este o vorbă: "Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea îndeplini."

           Eu îmi doresc liniște sufletească, înțelepciune, iubire, dragoste, sănătate… restul… cred că le pot face cu răbdare, perseverență, ambiție și voință…