Ascultă!

          Răcoare... chiar frig uneori, când un vânt rece îți trece ușor prin veșminte și intră în tine, până la oase. Cerul e mai mult plumburiu. Soarele apare timid, din când în când. E plăcut să stai sub razele lui călduțe. Simți cum te mângâie ușor, te dezmeardă și te încântă în zori. Vântul adie ușor. Te trece un rece fior. Nori pufoși, plutesc pe cerul albastru, precum un gând trecător.

          Copacii își scutură podoaba aurie. Plutesc. Plutesc ușoare în zbor, frunzele lor. Bărcuțe arămii, galben aurii sau altă nuanță de maroniu, dansează un cântec nescris și nerostit. E cântecul naturii... cântecul vieții și al morții. Dansul trecerii spre neființă sau... poate e contopirea cu eternitatea. Ciclul vieții. Te naști din pământ, crești și-n final te întorci în pământ... probabil pentru a te putea naște din nou.

        Ascultă! Nu. Nu forfota lumii. Nu zgomotul traficului. Nu câinele ce latră și nici măcar frunzele ce foșnesc sub pașii grăbiți. Nu. Ascultă! Ascultă tăcerea, tăcerea vieții.

Greșeli umane

         Suntem oameni, ceea ce ne supune automat greșelilor. Cu toții greșim mai mult sau mai puțin. Uneori avem răbdare mai multă, alteori, obosiți fiind sau într-o dispoziție mai proastă, ne pierdem controlul mai ușor.

         Ce să mai vorbim de momentele în care Eul noustru se simte atacat și ripostează instant, chiar înainte să poți să realizezi asta?! Puțini sunt cei ce au reușit să ajungă la performanța de a stăpâni și controla Eul în orice moment și orice circumstanțe.

         Ne place când cei din jur sunt înțelegători și răbdători cu noi.

Am revenit...

          Am revenit la cuvinte după o tăcere îndelungată. Nu am tăcut din lipsă de inspirație sau fiindcă nu aș fi avut ce să spun, ci am tăcut deoarece sunt sătulă de vorbe.

         Privim în jur și ce vedem? Vorbe. Multe vorbe. Prea multe vorbe și mult prea puține fapte. Mă refer la faptele bune, că faptele rele sunt atât de ușor de realizat...

         Lacrimi... lacrimi și vorbe.

"Un caracter onest e mai sigur decât legea."

     Frumos spus: 

    << Toate acțiunile noastre trebuie să tindă să ne abată de la suferință și neliniște. În clipa când am atins acest țel, toate frutunile sufletului se împrăștie, deoarece ființa noastră nu mai rătăcește spre lucruri care-i lipsesc și nici nu caută altele prin care ar putea să-și acopere nevoia de sănătate sufletească sau fizică. Căci noi urmărim plăcerea numai atunci când suferim de lipsa ei. În momentul când nu mai suferim, nu avem nevoie de plăceri. De aceea susținem că plăcerea este începutul și țelul unei vieți fericite. 

         Plăcerea este, după noi, cel mai însemnat bun al naturii… Când susținem că plăcerea este scopul suprem, nu ne gândim la plăcerile destrăbălaților și ale simțurilor, așa cum pretind câțiva neștiutori care combat și deformează învățătura noastră, ci ne referim numai la lipsa suferințelor fizice și psihice… Nu există viață plăcută fără înțelepciune, onestitate și dreptate, iar acestea nu pot fi despărțite de plăcere. Cine nu trăiește rațional, onest și drept, acela nu are o viață fericită. >>

"Sunt timid dar mă tratez"

Îndrăznesc să mai redau în întregime, un articol frumos, al aceleași autoare, Angela Agachi, cu speranța că nu se va supăra:   

<< Sunt timid dar mă tratez. Când mi-am amintit titlul acestui film mi-au venit în minte două întrebări: Ați dorit vreodată să vă exprimați o opinie dar ați preferat, totuși, să rămâneți tăcut? S-a întâmplat să doriți să vă întâlniți cu cineva și totuși, să nu îndrăzniți? Despre acest lucru doresc să vorbim astăzi, când ne putem pune întrebarea: De unde vine timiditatea? 

Timiditatea este cauzată de frică. Este teama de a-ți spune părerea, de a-ți exprima emoțiile şi ceea ce este şi mai rău, este teama de a comunica.

În mod paradoxal, teama că oamenii te vor ignora atunci când li te adresezi este cea care te face să rămâi mut. În acest mod oamenii chiar te vor ignora, iar asta îți va întări şi mai mult convingerea că nu poți să comunici sau că nu este important punctul tău de vedere.

"Mi-e frică!"

Am citit acum un articol foarte frumos și educativ pentru părinți și viitori părinți. Îl redau în întregime, exact cum este el scris, considerând că orice modificare ar fi o jignire adusă autoarei. Mulțumesc pentru aceste rânduri: 

<< Este foarte important să înțelegem faptul că frica nu este altceva decât o emoție “negativă” naturală. Scopul unei emoții negative este acela de a ne atenționa atunci când ceva nu este în regulă. Mesajul pe care îl transmite frica este cel de “pericol” şi reprezintă mecanismul nostru de supraviețuire, prin faptul că ne indică de ce anume trebuie să ne ferim. Uneori, acest mecanism se activează în situații care nu reprezintă un pericol iminent sau direct, cum este cazul fricii de întuneric, de monștri sau de alte pericole imaginare. Pentru a înțelege temerile unui copil, avem nevoie de comunicare. Este necesar să empatizăm cu el pentru ca să-l putem ajuta să-şi depășească frica.

Din nefericire, sunt mulți părinți care impun limite în comunicare. Un lucru grav este faptul că părinții își însușesc exprimarea copilului, vorbind despre el, în locul lui. Dar, și mai grav este atunci când adulții resping ceea ce exprimă copilul. Ați auzit, desigur de multe ori următorul dialog:

Copilul : - Mi-e frică!

Macul...

Doamne! Ce flori frumoase ai creat! Ce natură minunată ne-ai dat!

Mi-e dor de macii ce râd în soare! Cât de minunați pot fi, așa roșii, de un contrast izbitor de frumos în lanul verde sau auriu...

Florile de mac erau recomandate în Egiptul antic, ca remediu împotriva copiilor care nu se opreau din plâns. Acesta conține opiu. Macul european este inofensiv, dar varietatea asiatică are efecte halucinogene. În Grecia antică, acesta era un simbol al fertilității, o amuletă a dragostei, fiind folosite semințele lui ca ameliorator al sănătății și vigorii.

Aparențele înșeală...

           Cred că ați întâlnit măcar o dată în viață genul de persoană pupincuristă, extra curioasă și băgăcioasă, prefăcută și șmecheră, ce probabil și-ar vinde și mama numai să obțină ceea ce vrea. Astfel de oameni fără scrupule își bagă nasul cu tupeu prin lucrurile tale, scormonesc peste tot când au ocazia. Ei vor să știe tot ce faci, tot ce vrei să faci, tot ce vorbești cu alții, totul, absolut totul, chiar și cum respiri.

         Astfel de oamni nu se dau în lături...

Un duș rece...

            Oamenii... Cred că oamenii sunt cele mai josnice creaturi.

            Doar la oameni am văzut răutate, invidie, egoism, minciună, orgoliu, gelozie, trădare, nepăsare, șantaje emoționale, nerecunoștință, nedreptate, jigniri, lipsă de respect, nesimțire, hămesire și altele multe rele. Doar oamenii sunt capabili de toate acestea adunate.

           Un câine nu va mușca niciodată mâna care-l mângâie și/sau hrănește. Un animal nu uită binele ce i-l oferi și te va iubi necondiționat tot restul vieții lui.

Îngerul tău păzitor...

       Oameni buni, zău că nu reușesc unerori să înțeleg cum pot avea unii o minte atât de îngustă.  Accept realitatea... Chiar există oameni cu mintea îngustă, ce parcă trăiesc în junglă. Dar zău nu înțeleg prostia umană. Pe net circulă informații cum poți refuza cardul de sănătate. Pe la Tv am văzut doar ceva știri cum, că unii consideră cardul ca fiind necuratul și alte aberații ale minților înguste.

       DAR.. nu am văzut să circule online sau să fie pline canalele tv de emisiuni ce explică pe înțelesul tuturor eficiența și necesitatea acestui card de sănătate. Sincer! Nu e prost cel ce se teme din neștiință, fiind doar neinformat, fraierit și speriat de ce aude, vede și citește peste tot. Proști, chiar ticăloși, sunt cei ce cu bună știință îi sperie și-și bat joc de bieții oameni amărâți și needucați.

      E o ticăloșie să nu te folosești de mijloacele de informare pentru a educa populația. E o ticăloșie să te folosești de aceste mijloace de informare pentru a cretiniza populația, a speria și a dezinforma lumea. RUȘINE! 

De la cine înveți ?! Lecții de viață...

            Când mă gândesc la animale, pur și simplu zâmbesc. Sunt suflete frumoase ce-ți dau lecții de viață deosebite.

            Pisicile de sub geam, m-au învățat ce înseamnă familia. Le urmăream adesea când aveau pui, cum grijeau toate pisoii mici. Chiar și cele ce nu erau mame naturale, aveau grijă cu aceași căldură și răbdare de cei mici. Erau o familie stabilită în subsolul blocului, profitând de un geam spart al unui beci ce era probabil nefolosit. Mereu una dintre pisici stătea cocoțată pe un butoi din apropiere, păzind puii ce se jucau prin iarbă. La primul semnal al ei, aceștia fugeau repejor la adăpostul subsolului.

          Acest sistem de protecție, apărare și prevedere, l-am observat și la vrăbiuțe. Le vedeam adesea venind pe tufele de trandafiri de sub geam. Mama le dădea adesea firimituri de pâine sub geam, așa că deja erau obișnuite să vină acolo. Își făceau simțită prezența cu ciripiri pe pervaz sau chiar bătăi fine în sticla geamului cu ciocul lor micuț.

Moartea... Viața...

       Mă întreb adesea:

       Ce este moartea? Dar ce este viața?

       Despre viață cu toții vorbim, scriem, filozofăm. Trăim așa cum știm și presupun că murim... așa cum ni se dă. Despre moarte însă ne ferim să vorbim. Probabil unii de frică, alții din teama de necunoscut.

Natura ne dă lecții!

       Tocmai am văzut un titlu de articol ce spune că este cheia fericirii: iubirea de sine. Nu l-am citit. Nu l-am citit pentru că-s sătulă de lozinci.

       Este plin internetul cu lozinci de genul acesta, ce te îndeamnă să te cunoști, să te iubești, să trăiești clipa, să te gândești în primul rând la tine și prea puțin la alții, să fii egoist cu alte cuvinte. E plină lumea de egoiști fără să-i îndemnăm să fie așa.

Gânduri înghețate...

         Azi ești bine, râzi, glumești, mâine te lovește brusc febra, durerea, sau mai știu eu ce rău și poimâine poate nu mai ești.

         Sună macabru, știu, dar aceasta e viața. Neprevăzutul ne pândește din neant.

E ușor să judeci pe alții...

          Una dintre cele mai mari greșeli ce le fac oamenii, este să creadă că știu cum este altcineva, că știu ce gândește sau simte. GREȘIT! TOTAL GREȘIT!

          Chiar și atunci când cunoști o persoană extrem de bine nu ai cum să știi ce simte și ce gândește. Fiecare om are propriile lui gânduri și oricât de mult le-ar exprima tot nu poate o altă persoană să anticipeze sau să ghicească ce gânduri îi vin celuilalt în anumite momente ale vieții.
Viața îți dă mereu situații noi în care mintea încearcă să genereze soluțiile cele mai bune, ce le crede ea ca fiind astfel. Iar aceste soluții vin în urma analizei a ceea ce știe. Și cum nu știe tot, poate greși ușor... uneori enorm de mult.

My love...

       Din suflet pentru un suflet....

       Sufletul meu drag... Motănelul meu Kao... sau Musi-Musi, cum obișnuiam să-l alint.
 
       A fost nevoie să treacă mult timp până să-l pot desena. Sufletul are mereu nevoie de timp să-și găsească liniștea și împăcarea. Viața m-a forțat să mă despart de acest pisoi drăgălaș, iar sufletul a plâns în tăcere luni în șir...

       Azi și-a găsit probabil alinarea și liniștea, astfel încât am avut forța să-l desenez. Sau doar dragostea profundă mi-a dat puterea aceasta. Vinovăția și durerea despărțirii probabil îmi umbrea această iubire ce nu a încetat însă nici o clipă. Mă credeam rea și credeam că nu l-am iubit suficient. Dar m-am înșelat. L-am iubit suficient de mult, astfel încât să renunț la egoismul de a-l ține lângă mine. Ar fi fost o iubire egoistă. Nu aș fi putut să-i ofer tot ce e mai bun pentru el. Sper că el, fiind lipsit de raționamentul uman, nu s-a simțit abandonat, fiind mereu iubit și îngrijit și-n lipsa mea.

      Să ai în continuare o viață frumoasă, liniștită, veselă și plină de iubire, suflet drag.

Uneori uităm că... există un suflet...

              Uneori uităm că dincolo de corpul fizic, dincolo de acțiunile ce le vedem, dincolo de vorbele ce le auzim, de multe ori vorbe generate doar de mintea omului ce tinde mereu să pună stăpânire peste tot, generând gânduri total greșite de cele mai multe ori... ei bine, dincolo de toate acestea, există un suflet.

              Acel suflet este de multe ori tulburat și asuprit sau chiar rănit de gândurile greșite ale minții ce vrea mereu să conducă totul. Iar noi uităm de sufletul chinuit, răvășit sau chiar profund tulburat în unele momente.

             Cu toții avem momente de dezechilibru interior, mai ales când ne răpun gândurile, ce vin precum ciorile ce înegresc cerul și croncăne neîncetat, astfel încât nu mai reușim să vedem soarele și să ne găsim liniștea.

Un articol minunat scris de un om minunat!

Sper că nu e cu supărare faptul că mi-am permis să copiez acest articol. Pentru mine este o onoare să-l păstrez pe blogul meu.
L-am copiat exact cum era și nu cred că e necesar să spun altceva afară de... 
lectură plăcută! 

Ce poate fi mai minunat...?

       Ce poate fi mai minunat decât bucuria și râsul copiilor?!

       Doamne, au copiii o putere miraculoasă de a lumina viața celui ce știe să privească, să înțeleagă și să simtă. Se spune că râsul vindecă. O spun și eu cu mare convingere. Râsul, voia bună și bucuria din suflet, chiar vindecă. Până și un zâmbet banal, dacă îl simți cu întreaga ființă, are puteri miraculoase de a alina orice durere.

        Cine știe să râdă din suflet, să se bucure sincer, să se veselească din orice mărunțiș mai bine decât copiii? Copii fiind, avem simțurile mult mai pure și profunde. Încă nu am amorțit în umbra rațiunii, autocontrolului și a gândirii prea calculate și încărcate. Copii fiind, vedem totul cu alți ochi, înțelegem toate lucrurile altfel și simțim, simțim mai mult decât percepem și realizăm.

Te întrebi: Care e scopul meu în viață...?

       Probabil cu toții avem momente când ne întrebăm:

       - Care este scopul meu în viață? 

       Unii probabil au găsit un răspuns la această întrebare. Alții poate doar cred că au găsit răspunsul la această întrebare. Alții e posibil să-și pună întrebarea toată viața. Iar unii nu se obosesc cu astfel de întrebări. Fericiți cei din urmă. :)

       Și totuși, ce e mai important?